Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

Transportatorii solicită implicarea Ministerului Transporturilor pentru eliminarea prevederilor protecţioniste

A.I.G
Miscellanea /

Transportatorii solicită implicarea Ministerului Transporturilor pentru eliminarea prevederilor protecţioniste

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită implicarea activă a Ministerului Transporturilor pentru apărarea intereselor transportatorilor români şi eliminarea celor mai restrictive prevederi protecţioniste din Pachetul Mobilitate 1 din 11 decembrie, conform News.ro.

În comunicat se arată: "UNTRR atenţionează că aceste negocieri sunt foarte importante pentru România, întrucât miza este viitorul transportatorilor români în UE. Având în vedere presiunile importante la nivel european pentru finalizarea Pachetului Mobilitate 1, considerăm necesară acţiunea Ministerului Transporturilor din România, în coordonare cu celelalte state membre afectate de acest set de măsuri legislative, pentru eliminarea celor mai restrictive prevederi ale Pachetului Mobilitate 1''.

UNTRR solicită eliminarea propunerilor Parlamentului European (PE) privind întoarcerea obligatorie acasă al vehiculelor, indiferent de intervalele propuse pentru compromis în cadrul trialogului (6-8 săptămâni de Consiliu sau 10-12 săptămâni de Parlamentul European). Solicită creşterea flexibilităţii în ceea ce priveşte efectuarea perioadelor de repaus săptămânal normale şi reduse, în scopul creşterii eficienţei de operare a firmelor de transport. Pentru ca această măsură să fie efectivă, posibilitatea efectuării a 2 perioade de repaus săptămânal reduse consecutive trebuie corelată cu creşterea corespunzătoare a timpului de conducere de la 90 de ore la 2 săptămâni la 180 ore la 4 săptămâni.

UNTRR este împotriva obligaţiei întoarcerii acasă a şoferilor şi consideră că şoferii profesionişti au dreptul la libera circulaţie în UE, fără a fi obligaţi să se întoarcă acasă. În cazul în care se menţine obligaţia întoarcerii acasă, UNTRR consideră că perioada minimă ar trebui să nu fie mai mică de 6 săptămâni.

Transportatorii atrag atenţia că obligaţia întoarcerii acasă a vehiculelor şi restricţionarea cabotajului sunt în contradicţie cu viziunea UE de decarbonizare a transporturilor, întrucât aceste măsuri vor determina creşterea semnificativă a curselor fără încărcătură în UE şi a emisiilor de CO2, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

07 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8375
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0949
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3607
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.0003

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie