Trei companii belgiene sunt acuzate că au exportat substanţe chimice în Siria

D.I.
Internaţional / 18 aprilie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Trei companii belgiene au fost acuzate că au exportat substanţe chimice în Siria, inclusiv isopropanol, o substanţă care poate fi folosită pentru producerea de gaz sarin, despre care s-a spus că ar fi fost folosit în atacurile chimice ale guvernului lui Assad, informează Reuters.

Procesul va începe pe 15 mai în Antwerp şi se va concentra pe exportul mai multor substanţe chimice între 2014 şi 2016 către Liban şi Siria de către compania AAE Chemie şi alte două firme de gestionare, Danmar Logistics şi Anex Customs.

"Companiile nu aveau licenţă de export pentru aceste produse", a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Danmar Logistics a explicat: "Atât companiile mele cât şi AAE Chemie au acţionat întotdeauna cu bună credinţă. Ne-am conformat mereu şi am trecut prin controalele ofiţerilor vamali la portul din Antwerp".

Occidentul a acuzat guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că a folosit arme chimice, printre care şi gaz sarin, contra propriei populaţii în timpul războiului civil. Cel mai recent atac ar fi avut loc pe 7 aprilie la Douma. Guvernul sirian neagă acuzaţiile.

Isopropanolul este folosit ca solvent industrial şi în anumite produse medicale şi este unul dintre cele două ingrediente-cheie necesare pentru a crea gaz sarin.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb