Trei răniţi, printre care doi copii, victime ale unui accident rutier

F.C.
Miscellanea / 31 martie 2018

Trei persoane, dintre care două minore, au fost rănite astăzi în urma unui accident rutier petrecut în apropierea oraşului Isaccea.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), accidentul a avut loc în afara localităţii, atunci când un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a încercat să efectueze o manevră de depăşire şi a acroşat un autoturism al cărui şofer a schimbat direcţia fără să se asigure.

În maşina al cărei şofer nu s-a asigurat se afla o familie cu trei copii, iar în urma evenimentului mama şi doi copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea.

"Mama a suferit un traumatism de coloană, iar cei doi copii prezentau traumatisme ale membrelor superioare şi inferioare. Starea lor este stabilă", a precizat pentru AGERPRES directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Dumitru Vâlcu.

IPJ continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb