Tribunalul Bucureşti a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară faţă de Servtrans Invest

George Forcoş
Companii / 13 septembrie 2016

Tribunalul Bucureşti a admis cererea administratorului judiciar Euro Insol prin hotărârea pronunţată la data de 09.09.2016 şi a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară faţă de Servtrans Invest, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

Potrivit sursei citate, instanţa a deschis procedura insolvenţei faţă de Servtrans Invest S.A. în dată de 15.07.2011şi a desemnat Euro Insol administrator judiciar. În anul 2010, cu un an anterior deschiderii procedurii, societatea a înregistrat o pierdere de 36 milioane de lei, identică cu pierderea înregistrată în anul 2009. După deschiderea procedurii insolvenţei, la masă credală a societăţii s-au înregistrat peste 100 de creditori, totalizând creanţe de 175 milioane lei.

"Imediat după deschiderea insolvenţei au fost denunţate 22 de contracte comerciale la care tarifele de transport erau sub preţul de cost şi au fost reduse cheltuielile de exploatare. În martie 2013, judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare a Servtrans Invest S.A., plan întocmit de Euro Insol. Pe parcursul reorganizării, Servtrans Invest a reuşit să plătească, atât creditorii înscrişi la masă credală, cât şi datoriile curente, la acest moment fiind la zi cu toate obligaţiile către bugetul de stat. După 3 ani de reorganizare, Servtrans Invest S.A. iese din insolvenţă întărită, pe profit şi fără datorii, fiind redată în circuitul civil că o companie viabilă şi eficientă", se precizează în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb