TRIMESTRUL AL DOILEA Profitul net al Lukoil a crescut cu 50%

V.D.
Companii / 29 august 2018

Profitul net al Lukoil a crescut cu 50%

Grupul petrolier rus Lukoil a raportat astăzi o creştere anuală de peste 50% a profitului net în trimestrul al doilea, graţie majorării preţului petrolului şi deprecierii rublei ruseşti, informează Reuters.

În perioada aprilie-iunie 2018, Lukoil a realizat un profit net de 167,3 miliarde ruble (2,5 miliarde de dolari), cu 53,4% mai mult decât profitul net de 109,1 miliarde ruble înregistrat în trimestrul al doilea al anului trecut, dar sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe un profit net de 171 miliarde ruble. Vânzările Lukoil în trimestrul al doilea au crescut şi ele cu 26,1%, până la 2.056 miliarde ruble.

De asemenea, în primele şase luni ale acestui an Lukoil a realizat un profit net de 276,4 miliarde ruble, în creştere cu 37,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările au crescut cu 32,1% până la 3.686 miliarde ruble.

"Creşterea s-a datorat în principal preţurilor mai mari la hidrocarburi, majorării volumului tranzacţiilor cu petrol, deprecierii rublei în raport cu dolarul şi moneda euro, precum şi creşterii vânzărilor de gaze" a informat grupul Lukoil.

În prima jumătate a acestui an, producţia de produse rafinate la rafinăriile din grupul Lukoil au crescut cu 0,6% în ritm anual, până la 30,9 milioane tone. În schimb, producţia rafinăriilor europene a fost mai mică cu 1,5% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, din cauza lucrărilor de mentenanţă efectuate la rafinăriile din Bulgaria şi Italia.

Lukoil este al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0472
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3797
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9083
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.4081

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb