Trump ameninţă cu noi taxe vamale

V.D.
Internaţional / 10 iunie 2018

Donald Trump

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump s-a răzgândit în acest weekend contra aliaţilor din Europa şi Canada, pe care i-a ameninţat cu taxe vamale mari, după summitul G7 care s-a încheiat cu un eşec, scrie AFP.

Sâmbătă, Donald Trump şi-a retras brusc sprijinul în comuncatul final al summitului care a durat două zile la Malbaie (Quebec, în estul Canadei), în ciuda compromisului privind comerţul.

Preşedintele american şi delegaţia sa au aprobat totuşi acest document în 28 de puncte penibil negociat de "Grupul celor şapte" (Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Japonia).

Prim-ministrul Canadei, ţară lovită ca şi Europa şi restul lumii de noile taxe vamale impuse de americani pentru oţel şi aluminiu, a spus că aceste taxe sunt "o insultă". Ca şi Uniunea Europeană, el a confirmat represalii în iulie.

"Canadienii sunt politicoşi şi rezonabili, dar nu ne vom lăsa îmbrânciţi", a declarat prim-ministrul.

Câteva ore mai târziu, deranjat de aceste cuvinte, Trump a scris pe Twitter, din Air Force one, că a ordonat reprezentanţilor săi să retragă sigiliul american din comunicatul final.

El l-a numit totodată pe Justin Trudeau o persoană "necinstită şi slabă"... după ce a spus înainte că relaţiile bilaterale nu au fost niciodată mai bune în istoria celor două ţări.

În plus, Donald Trump a reînnoit ameninţarea asupra tarifelor pentru maşinile europene şi străine importate de Statele Unite.

Liderii G7 au părăsit Malbaie după ce Donald Trump a decis să rupă acordul de la finalul summitului.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3411
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8734
Gram de aur (XAU)Gram de aur687.7477

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb