Trump: "Mă înţeleg foarte, foarte bine cu Putin"

Andrei Stan
Internaţional / 13 iulie 2017

Vladimir Putin şi Donald Trump, la G20 (Sursa foto: Facebook)

Vladimir Putin şi Donald Trump, la G20 (Sursa foto: Facebook)

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri noaptea că se înţelege "foarte bine" cu omologul său de la Kremlin, Vladimir Putin.

Această declaraţie a apărut într-un interviu acordat la doar câteva zile după întâlnirea mult aşteptată dintre cei doi lideri, care a avut loc în marja summitului G20 de la Hamburg, transmite BBC, citat de News.ro.

De asemenea, miliardarul republican şi-a exprimat siguranţa cu privire la faptul că preşedintele rus o prefera pe Hillary Clinton la Casa Albă.

Mai multe instituţii anchetează implicarea agenţilor ruşi în alegerile prezidenţiale, precum şi posibilele legături dintre reprezentanţii Kremlinului şi asociaţii campaniei republicane a lui Donald Trump. Serviciile de informaţii au concluzionat deja că agenţii ruşi au încercat să se implice în alegeri pentru a înclina balanţa electorală spre Donald Trump, considerat favorabil lui Putin.

Într-un interviu pentru Christian Broadcasting Network, preşedintele american a declarat: "Cred că ne înţelegem foarte, foarte bine. Suntem o putere nucleară extrem de puternică, la fel şi ei (ruşii, n.r.). Ar fi fără sens să nu avem o relaţie de acest gen".

De asemenea, liderul de la Casa Albă a atras atenţia asupra ultimului armistiţiu din războiul civil sirian, pentru a demonstra cât de bine poate să meargă cooperarea cu Putin.

Donald Trump a încercat în interviu să distrugă ideea că interferenţele ruse au avut drept scop înclinarea balanţei electorale spre tabăra republicană, susţinând că ruşii o preferau mai degrabă pe Hillary Clinton. El a punctat: "Dacă Hillary ar fi câştigat, atunci armata noastră ar fi fost decimată. Energia noastră ar fi fost mult mai scumpă. Lui Putin nu-i plac aceste lucruri la mine. Iar de asta spun că: de ce m-ar fi vrut pe mine?".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. BATA.VA NOROCUL DE FRUMUSEI,CE BINE LE STA. ALOO ROMANIA NOI CU CINE VOTAM.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb