Turcia deschide o ancheta cu privire la caricatura preşedintelui Erdogan

A.P.
Internaţional / 28 octombrie 2020

Turcia deschide o ancheta cu privire la caricatura preşedintelui Erdogan

Turcia a anuţat miercuri că va recurge la măsuri "judiciare şi diplomatice", după publicarea de către săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a unei caricaturi a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, citat de News.

"Acţiunile judiciare şi diplomatice necesare vor fi întreprinse împotriva zisei caricaturi", a anunţat conducerea comunicării preşedinţeii turce într-un comunicat - în franceză -, în contextul unor tensiuni tot mai puternice între Ankara şi Paris.

La scurt timp după această declaraţie, Parchetul din Ankara a anunţat că deschide o anchetă împotiva conducerii Charlie Hebdo.

Revista satirică franceză a publicat marţi seara, pe reţele de socializare, prima pagină a ultimului său număr, pe care apare o caricatură a lui Erdogan, în slip, cu o bere în mână şi care ridică rochia unei femei strigând "Uuuh! Profetul!".

Această reprezentare puţin flatantă a liderului turc a provocat furia Ankarei.

Preşedinţai turcă a condamnat miercuri "cu cea mai mare fermitate" această "caricatură abjectă" care reflectă, în opinia sa, o "ostilitate faţă de turci şi islam".

Aceste noi tensiuni intervin într-un context de criză diplomatică între Turcia şi Franţa, două state membre NATO cu relaţii agitate.

Erdogan şi-a îndemnat luni concetăţenii să boicoteze produsele franţuzeşti, la câteva zile după ce Parisul şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara, dupăce şeful statului turc a pus în discuţie "sănătatea mentală" a omologului său francez Emmanuel Macron.

Turcia îi reproşează preşedintelui francez Emmanuel Macron faptul că şi-a exprimat susţinerea faţă de caricaturizarea profetului Mahomed, în cadru unui omagiu naţional adus profesorului Samuel Paty, decapitat pentru că a arătat caricaturi cu Mahomed ale Charlie Hebdo la ore.

Charlie Hebdo a publicat iniţial caricaturi ale profetului Mahomed în 2006 - la fel ca alte ziare europene -, pentru a apăra libertatea presei, după ce publicarea lor de către un cotidian danez a provocat furia multor musulmani.

Săptămânalul a fost în 2015 victima unui atentat jihadist, soldat cu 12 morţi, inclusiv jurnalişti şi caricaturişti ai publicaţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce bine era daca reusea lovitura de stat in Turcia!Stiau militarii aia ce stiau.Mai bine il omorau dracului.Un dement in minus.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1120
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4730
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6647
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.8266

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro