Revista BURSA Construcţiilor

TURCIA:Trei angajaţi ai unei companii aeriene, condamnaţi la închisoare în legătură cu fuga lui Ghosn din Japonia

G.U.
Internaţional / 24 februarie

Trei angajaţi ai unei companii aeriene, condamnaţi la închisoare în legătură cu fuga lui Ghosn din Japonia

Un tribunal din Istanbul a condamnat la închisoare trei angajaţi ai unei companii aeriene pentru rolul jucat în facilitarea fugii din Japonia a lui Carlos Ghosn, fostul şef al Renault-Nissan, acuzat de fraude masive, relatează dpa, conform Agerpres.

Doi piloţi şi un director al operatorului privat turc MNG Jet au fost condamnaţi la patru ani şi două luni de închisoare, fiind găsiţi vinovaţi de "trafic de migranţi", a consemnat agenţia turcă Anadolu.

Piloţii condamnaţi, care s-au declarat nevinovaţi, au afirmat că nu au luat mită şi au respins acuzaţiile. Alţi doi piloţi şi un însoţitor de zbor au fost achitaţi, în cadrul procesului care a început în iulie, notează sursa citată.

Arestat la Tokyo în 2018, fostul şef al Alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi a fost eliberat condiţionat şi a reuşit să fugă din Japonia, ajungând cu avionul în Turcia, iar de acolo în Liban, cu un alt avion.

MNG Jet a admis că două dintre avioanele sale au fost folosite pentru a-l ajuta pe Ghosn să fugă din Japonia, dând vina pe un angajat care le-a închiriat fără ştirea companiei.

Anadolu a relatat anterior că doi cetăţeni americani şi un alt cetăţean străin au aranjat zborurile şi s-au înţeles cu managerul companiei cargo să-l ajute pe Ghosn să fugă.

Potrivit MNG Jet, angajatul respectiv a "falsificat înregistrări" pentru a ascunde numele lui Ghosn.

Acesta a fost ascuns într-o cutie pentru instrumente muzicale prevăzută cu 70 de găuri ca să poată respira, în care a călătorit de pe aeroportul din Osaka până la Istanbul, la sfârşitul lui decembrie 2019, pentru a ajunge apoi cu un alt avion la Beirut, informează Agerpres.

Ghosn deţine cetăţenia libaneză, franceză şi braziliană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Codul Insolvenţei”
Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9212
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1382
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4671
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6712
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.3306

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro