Revista BURSA Construcţiilor

Turcia va răspunde în diferite forme deciziei SUA de recunoaştere a genocidului armean

A.P.
Internaţional / 25 aprilie

Turcia va răspunde în diferite forme deciziei SUA de recunoaştere a genocidului armean

Declaraţia preşedintelui american Joe Biden conform căreia masacrele împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman constituie genocid este ''pur şi simplu scandaloasă'' şi Turcia îi va răspunde în diferite feluri în lunile următoare, a declarat într-un interviu acordat duminică agenţiei Reuters Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt şi consilier al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, citat de Agerpres.

După decenii în care iniţiativele privind recunoaşterea genocidului armean s-au blocat în Congresul american şi administraţiile de la Washington, temându-se că ar putea afecta relaţiile cu Turcia, şi-au calibrat cu atenţie comentariile despre asasinatele în masă comise împotriva armenilor în perioada de sfârşit a Imperiului Otoman, preşedintele Biden a declarat sâmbătă că aceste crime au fost un genocid, recunoaştere salutată de Armenia şi de diaspora acesteia în SUA, dar care a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Washington şi Ankara.

''Va exista o reacţie în diferite forme şi modalităţi şi grade în zilele şi lunile următoare'', a spus Ibrahim Kalin. Consilierul lui Erdogan nu a precizat însă dacă Ankara va restricţiona accesul SUA la baza aeriană de la Incirlik, folosită de coaliţia internaţională împotriva grupării Statul Islamic în Siria şi Irak, sau alte măsuri la care ar putea recurge Ankara. El a menţionat doar că Erdogan va avea luni o şedinţă a Cabinetului, după care se va ocupa de această chestiune.

Turcia admite că numeroşi armeni au fost ucişi în luptele împotriva forţelor otomane în Primul Război Mondial, dar neagă faptul că a fost vorba despre crime orchestrate sistematic şi de genocid.

Relaţiile dintre Turcia şi SUA, ţări aliate în cadrul NATO, au fost marcate recent de tensiuni pe diferite teme. Washingtonul a sancţionat Turcia pentru achiziţia sistemelor antiaeriene ruseşti S-400, Ankara fiind la rândul ei iritată de înarmarea de către SUA a combatanţilor kurzi în Siria şi de refuzul Washingtonului de a-l extrăda pe clericul Fethullah Gulen, despre care Ankara consideră că se află în spatele loviturii de stat eşuate împotriva lui Erdogan în 2016.

Manevrarea printre aceste dispute va fi acum şi mai dificilă şi ''tot ce vom face împreună cu SUA va fi marcat de această declaraţie foarte nefericită'', a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Incirlik

    Ați greșit poza. Erdogan are altfel mustața.

    1. asta din poza-i lukasenko din belarus, se jura de presedinte

    Inima ortodoxiei bate inca sub picioarele acestor venetici. Fals suna chemarea muiedinului la rugaciunea lor spurcata in Sfanta Sofia ! Prin crime, salbaticie, teroare , coruptie si inselatorii au ajuns derbedeii astia imperiu.

    1. O situatie in care toti vor pierde

    Turcia n-o sa-si tina "limba dupa dinti" si vor raspunde "provocarii" spunand "ba pe-a ma-tii" sensibilizand lumea cu tragediile nativilor indieni americani, amerindieni...pe aceasi tema... a genocidului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro