Turiştii, tot mai încrezători să călătorească

A.T.
Miscellanea / 01 octombrie 2020

Turiştii, tot mai încrezători să călătorească

Turcia, destinaţia preferată de români pentru ultima parte a anului

În plină pandemie, Hello Holidays a înregistrat cu 10% mai multe cereri pentru circuite, în ultimele luni ale anului

Turiştii încep să prindă curaj şi sunt tot mai deschişi să reia călătoriile şi să plece în vacanţă, în ciuda pandemiei care nu dă semne de diminuare. În acest context, agenţia de turism Hello Holidays a suplimentat numărul programelor până în decembrie, pentru Turcia, România, Bulgaria, Grecia, şi mizează pe un ritm de vânzări similar anului trecut şi un număr în creştere de turişti, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

O parte dintre turişti sunt cei care şi-au amânat vacanţa de vară şi cu voucherul primit beneficiază de o reducere de până la 25 de euro la următoarea achiziţie.

Cosmin Vasile, manager destinaţie la Hello Holidays, a declarat: "A fost un sezon cu multe provocări, în care am pornit cu România, apoi cu Grecia şi Bulgaria, apoi cu Turcia. Turiştii ne-au cerut informaţii depre condiţiile de călătorie cu autocarul, despre hoteluri şi regulile de igienă, au vrut să ştie dacă spaţiile de cazare sunt verificate periodic de autorităţile locale. Au pornit cu reticenţă în vacanţă, în special familiile cu copii, dar unele au ajuns să aibă şi două vara aceasta".

În ultimele luni ale anului, trei din 10 turişti care au cumpărat o vacanţă de vară de la Hello Holidays se înscriu pe programe de tip circuit, sejur ori revelion, arată statisticile agenţiei.

Turcia este destinaţia preferată de români pentru ultima parte a anului, atât pentru vacanţe la plajă, pe final de sezon, cât şi pentru circuite şi revelion. Cele mai căutate sunt programele în Cappadocia şi Istanbul, ori Senior Holidays la Istanbul şi Safranbolu. Pentru Istanbul, un program de cinci zile, care costă de la 139 de euro/persoană, agenţia organizează două plecări săptămânale cu autocarul, şi dimineaţa, şi seara. Cappadocia se organizează în mai multe variante, de şase, opt şi 12 zile, şi costă de la 265 de euro/persoană. Sejururile la Istanbul ori Safranbolu sunt de patru nopţi şi costă 169, respectiv 229 de euro/persoană.

Potrivit Hello Holidays, şi pentru revelion se caută Turcia, alături de programele pentru Grecia şi Macedonia. O vacanţă de revelion în Kusadasi costă 359 de euro/persoană şi include transport cu autocarul, 4 nopţi de cazare la un hotel de cinci stele cu all inclusive şi cină specială pe 31 decembrie, două la Istanbul şi una la Canakkale.

"Şase autocare au fost organizate anul trecut pentru programul de Kusadasi şi anul acesta credem că vom avea tot atâtea, dat fiind faptul că oferta lansată cu reducere a atras foarte mulţi clienţi noi, nu numai pe cei care călătoresc an de an cu noi de revelion", precizează Cosmin Vasile.

În România sunt foarte căutate circuitele Bucovina - Maramureş - Iaşi, Cazanele Dunării şi programale "O zi cât o vacanţă" la Veliko Târnovo, Plevna - Ruse, Sighişoara-Viscri, Salina Ocnele Mari, Spiriduşii lui Moş Crăicun (o vizită la fabrica de sticlă de la Târgovişte).

"Foarte mulţi turişti ne întreabă despre pieţele de Crăciun. Nu ştim deocamdată dacă se vor organiza anul acesta şi unde. Pentru zilele libere de 30 noiembrie şi 1 decembrie am pregătit programe în România, Polonia, Macedonia, Kosovo. Putem adăuga şi vacanţe la târgurile de Crăciun, dacă acestea se vor organiza", anunţă reprezentantul Hello Holidays.

Ziarul BURSA

27 ianuarie

Citeşte Ziarul BURSA din 27 ianuarie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro