Ucraina spune că exporturile sale de cereale au scăzut cu peste 27% în sezonul 2023-2024

F.D.
Internaţional / 6 octombrie 2023

Ucraina spune că exporturile sale de cereale au scăzut cu peste 27% în sezonul 2023-2024

Ucraina a exportat o cantitate de 6,92 milioane de tone de cereale de la începutul sezonului 2023/24 şi până în prezent, cu 27,8% mai puţin comparativ cu cele 9,63 milioane de tone exportate în perioada similară a sezonului anterior, arată datele publicate vineri de Ministerul ucrainean al Agriculturii, relatează Agerpres.

Conform acestor date, în primele cinci zile ale lunii octombrie 2023, au fost exportate 249.000 tone de cereale, comparativ cu cele 932.000 de tone de cereale exportate de Ucraina în perioada 1-6 octombrie 2022. Ministerul ucrainean al Agriculturii nu a oferit explicaţii pentru această scădere.

Asociaţiile de fermieri şi de comercianţi de cereale susţin că blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră precum şi atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre sunt principalele motive pentru scăderea în ritm anual a exporturilor de cereale.

Pe categorii de produse, de la 1 iulie 2023, când a început sezonul 2023/24, şi până în prezent, Ucraina a exportat 3,5 milioane tone de grâu, 2,8 milioane tone de porumb şi 635.000 de tone de orz.

În mod tradiţional, Ucraina exporta cea mai mare parte a cerealelor sale via porturile de la Marea Neagră. Însă un acord internaţional, intermediat de ONU şi Turcia care permitea astfel de exporturi, s-a prăbuşit în luna iulie odată cu retragerea Rusiei, care a acuzat că propriile sale solicitări referitoare la ridicarea sancţiunilor care vizau exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte nu au fost îndeplinite.

După retragerea Rusiei din acordul internaţional, Ucraina a anunţat crearea propriei sale rute pentru transportul de produse agricole prin Marea Neagră. În ultimele săptămâni, un număr de 12 nave au utilizat noua rută însă este vorba de un număr mic de nave comparativ cu cele care au folosit coridorul pus la punct în cadrul acordului internaţional convenit cu sprijinul ONU şi Turciei.

Ucraina poate exporta cantităţi limitate de cereale şi via micile sale porturi de la Dunăre precum şi via graniţele terestre cu Uniunea Europeană.

Potrivit unor estimări anterioare, Ucraina ar urma să recolteze în 2023 o cantitate de 79 de milioane de tone de cereale şi oleaginoase, iar surplusurile totale exportabile în sezonul 2023/24 ar urma să se ridice la aproximativ 50 de milioane de tone.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Armamentul si munitia pe care l tot pompeaza sinistrii mafioti sua-ue-nato in coada de topor CIA zelenski ii indreptateste pe rusi sa loveasca oricand si pe oricare mafiot sau partener al mafiei. Sa speram ca slugoii sua(politicienii nostri adica) vor cadea curand iar AUR si SOS ne vor scoate din razboi, din ue si nato. TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA

    USA a cumparat in cantitate record ingrasaminte din Rusia, de 940 milioane $,

    numai noi "fraierii" de europeni,nu avem acces la produsele rusesti ieftine 

    1. Aia 940 milioane USD au fost mita mascata la Republicani (firmele lor) sa boicoteze ajutorul militar pentru Ucraina:-)...Au crezut mujicii ca in SUA merge ca pe plaiurile mioritice. La fel cum gazul "ieftin" pentru Germania era la fel mita mascata in timp ce "cateii" sateliti din Hermannstadt cumparau la pret dublu de la mujici

      Foarte gresit,rusofobule

      ingrasamint ele cumparate de americani sunt folosite in 

      Ucraina,unde prietenii democrati a lui Biden au cumparat cele  

      mai bune terenuri agricole si fac profit bun, 

      de asta "problema cerealelor" este de mare interes mondial, 

      iar despre Marea Contraofensiva cu 1 500 000 de eroi, inarmati

      cu toate super armele+banii din 30 de tari NATO,nu se mai aude nimic 

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5757
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2850
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9436
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb