Ucraina spune că mobilizarea din Rusia era previzibilă şi arată că războiul nu merge conform planului Moscovei

Ucraina spune că mobilizarea din Rusia era previzibilă şi arată că războiul nu merge conform planului Moscovei

G.D.
Internaţional / 21 septembrie

Mobilizarea din Rusia era un pas previzibil care se va dovedi extrem de nepopular şi arată că războiul nu merge conform planului Moscovei, a declarat astăzi consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, informează Agerpres.

Într-un mesaj text transmis agenţiei de presă Reuters, Podoliak a precizat că preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să transfere asupra Occidentului vina pentru declanşarea unui "război neprovocat" şi pentru înrăutăţirea situaţiei economice.

Putin a ordonat vineri prima mobilizare din Rusia de după Al Doilea Război Mondial şi a atenţionat Occidentul că, în cazul în care va continua ceea ce el numeşte un "şantaj nuclear", atunci Moscova va răspunde cu forţa vastului său arsenal.

Anunţul înseamnă o escaladare semnificativă a conflictului din Ucraina şi survine în contextul în care, în faţa contraofensivei ucrainene, forţele ruse au fost nevoite să se retragă şi să predea unele teritorii ocupate.

"Un apel absolut previzibil, care arată mai mult ca o încercare de a-şi justifica propriul lor eşec", a scris Podoliak, în prima reacţie a preşedinţiei ucrainene la anunţul lui Putin.

"Este clar că războiul nu se desfăşoară conform scenariului Rusiei şi, prin urmare, Putin a fost nevoit să ia deciziile extrem de nepopulare de mobilizare şi de restricţionare a drepturilor populaţiei", a adăugat el.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Mobilizarea din Rusia arata ca pentru Ucraina se apropie sfarsitul ca stat independent. La inceput Rusia nu a dorit desfiintarea statului Ucrainean. Interventia Americii si a statelor din Europa, a Germaniei , Poloniei Romaniei, Frantei, a escaladat aceast diferend si a determinat o inasprire a pozitiei Rusiei in aceasta problema. Pe de alta parte, Zelinski a dus la pierzanie minioritatea etnica ucraineana de pe acest teritoriu si a determinat in viitor,. distrugerea statului Ucraina.

    Este o copilarie ca cineva sa creada ca Rusia va pierde Ucraina cu o armata de 25 de milioane de " rezervisti" din Rusia si 3 milioane din Ucraina. 

    1. Da` aia 25 de milioane de rezervisti din Rusia, dupa ce primesc arme, oare or merge catre Kiev ori catre Moscova?

    "războiul nu merge conform planului Moscovei",

    constatare perfecta,

    toata lumea stie ca războiul merge conform planului USA 

    Repeta de 7 luni ca razboiul nu merge conform planului rusilor. Orice practician stie ca planurile sunt mereu ajustate si adaptate realitatii cu care te confrunti.

    1. Nimic din acest razboi nu a mers conform planului! Iar ajustarile din mers au fost doar ajustari negative ale asteptarilor rusiei.

      Aici ai dreptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro