Ucraina susţine că a recucerit 500 de kilometri pătraţi din mâinile ruşilor în sudul ţării

F.D.
Internaţional / 12 septembrie 2022

Ucraina susţine că a recucerit 500 de kilometri pătraţi din mâinile ruşilor în sudul ţării

Armata ucraineană a afirmat astăzi că a recucerit de la ruşi 500 de kilometri pătraţi de teritoriu în două săptămâni de contra-ofensivă în regiunea Herson, venind astfel cu prima estimare în cifre a recuceririlor sale teritoriale în sudul Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Succesele noastre din aceste ultime două săptămâni sunt destul de convingătoare. Noi am eliberat circa 500 de kilometri pătraţi", a declarat în faţa presei Natalia Gumeniuk, purtătoarea de cuvânt a armatei ucrainene pentru zona Sud.

Potrivit Nataliei Gumeniuk, localităţile Vîsokopillea, Biloghirka, Suhîi Stavok şi Miroliubivka "sunt în întregime sub stindard ucrainean".

Ucraina a anunţat că a recucerit în total circa 3000 de kilometri din mâinile ruşilor, cea mai mare parte în timpul unei contra-ofensive fulgerătoare în nord-est, în regiunea Harkov, forţând trupele Moscovei să se retragă.

În sud, operaţiunea ucraineană, declanşată puţin mai devreme, pare să avanseze mai greu.

Kiril Stremousov, şeful-adjunct al regimului de ocupaţie rus din Herson, a afirmat pentru agenţia de presă RIA Novosti că "situaţia este sub controlul" forţelor ruse. "O evoluţie ca la Harkov este pur şi simplu imposibilă", a afirmat el.

Livrările de arme occidentale au permis forţelor ucrainene să oprească înaintarea forţelor ruse, lovind liniile lor logistice, iar în urmă cu două săptămâni să lanseze o contraofensivă amplă în sudul şi nord-estul ţării.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Azi nu e ziua cand Vîsokopillea e la rusi? Ei cand stateau acolo, in zilele pare sau in cele impare?

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4517
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9171
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1098

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb