UE limitează costul apelurilor telefonice între state

Raluca Găină
Internaţional / 6 iunie 2018

UE limitează costul apelurilor telefonice între state

Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord preliminar cu privire la limitarea costului apelurilor telefonice efectuate dintr-o ţară membră în alta, sperând astfel să obţină o nouă victorie populară în rândul cetăţenilor după ce a eliminat tarifele de ''roaming'', transmite Reuters.

Acordul convenit în noaptea de marţi spre miercuri, face parte dintr-o reformă mai amplă a legislaţiei din domeniul telecomunicaţiilor, veche de 15 ani. Această reformă este destinată să îi încurajeze pe operatori să investească în reţele de fibră optică şi să deschidă frecvenţele radio pentru serviciile 5G. Însă, spre deosebire de propunerea iniţială, Parlamentul European a propus ca preţurile pentru apelurile internaţionale în interiorul UE să fie plafonate, estimând că deseori sunt disproporţionat de mari.

Conform acordului provizoriu, costul apelurilor dintr-un stat membru UE în altul va fi limitat la 19 eurocenţi pe minut, în timp ce costul mesajelor SMS va fi plafonat la 6 eurocenţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb