Ultimul cântec de lebădă al Ursulei von der Leyen

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 2 aprilie

Sorin Rosca Stanescu

Ştirea bombă, pe care o regăsim în acest moment pe cele mai importante site-uri din România şi din Uniunea Europeană, este şi nu este adevărată. Ni se spune că Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi desfăşoară o amplă anchetă privind modul în care, în numele Uniunii Europene, Ursula von der Leyen a negociat achiziţii de 20 de miliarde de euro de la Pfizer. Într-adevăr, începând de anul trecut, se desfăşoară o anchetă în acest sens de către Parchetul European, dar, până în prezent, nu au fost vizate în mod direct niciun fel de persoane. Adevărul este că ancheta a fost declanşată până când s-au obţinut o serie întreagă de rezultate, nu la comanda Laurei Codruţa Kovesi, ci de către procuratura belgiană. Kovesi este cu spatele la zid şi nu mai poate da înapoi.

Procuratura belgiană a dat în ultima vreme două lovituri de mare anvergură. Una dintre ele este o adevărată bombă, care va exploda în trepte în perioada următoare. Ancheta a vizat legăturile unor europarlamentari, prin intermediul unor societăţi comerciale şi fundaţii, cu serviciul secret al Federaţiei Ruse. Practic, respectivii parlamentari, nu se ştie încă câţi, pentru că investigaţiile sunt în plină derulare, au încasat bani de la Kremlin acceptând în schimb să fie manipulaţi şi să execute comenzile venite de la Moscova. Oare câte state vor fi până la urmă afectate de rezultatele acestei investigaţii la care au participat, alături de procurori belgieni, şi procurori din Cehia, şi ce se va întâmpla în viitor cu persoanele respective? Şi nu pot să nu-mi pun întrebarea dacă nu care cumva ancheta va identifica şi români, printre aceşti europarlamentari transformaţi în cozi de topor. Dar să revenim la doamna Ursula von der Leyen şi la isprăvile acesteia.

Desemnată în unanimitate, fără a avea vreun concurent, fără o confruntare democratică între mai mulţi pretendenţi şi mai multe proiecte, ca unic candidat al popularilor europeni la susţinerea pentru un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-ar putea să se trezească foarte curând într-o poziţie de şpagat. Iar Congresul de la Bucureşti să fie reeditat, pentru a opera o nouă desemnare. Totul depinde de cadenţa în care se desfăşoară ancheta procurorilor belgieni şi de măsura în care Laura Codruţa Kovesi va fi constrânsă ca, la rândul ei, să efectueze o anchetă serioasă şi nu doar o simplă pantomimă.

De fapt, încă din 2021, în New York Times a apărut o amplă dezvăluire vizând legăturile dintre Ursula von der Leyen şi mega-producătorul de medicamente. În baza aceste investigaţii jurnalistice, ar fi fost necesar ca, de îndată, să se fi întreprins cercetări penale la nivelul Uniunii Europene, dar şi la nivelul statelor "beneficiare" a sutelor de milioane de doze de vaccin. Dar lucrurile nu s-au prea mişcat. Ulterior, pentru prima dată în lume, un ziarist român de investigaţii, Iosefina Pascal, a dat publicităţii contractul încheiat cu Pfizer şi, în scurt timp, opinia publică din România şi din Europa a putut afla ce fel de clauze avea respectivul contract. L-am comentat şi eu în mai multe rânduri, subliniind faptul că a fost un contract unic în istorie, întrucât a obligat statele semnatare să accepte în viitor, fără niciun fel de negociere sau obiecţii, orice nou produs anti-Covid şi la orice preţ ar fi decis fabricantul să-l livreze. Ca să nu mai vorbim de cantităţi. Sub presiunea Ursulei von der Leyen, coloana vertebrală a decidenţilor de la Bucureşti s-a îndoit neobişnuit şi scandalos de mult, astfel încât, la o populaţie vaccinabilă de 8 milioane de persoane, noi am contractat nu mai puţin de 29 de milioane de doze. Astăzi suntem acţionaţi în instanţă de către Pfizer pentru o sumă de peste o jumătate de miliard de euro pe care le-o datorăm pentru vaccinuri care practic au fost aruncate la ghenă. Împotriva unor foşti înalţi demnitari, Cîţu, Voiculescu şi Mihăilă, au fost deschise la Bucureşti ample anchete penale.

Nu este deloc exclus ca anchetele în derulare în Belgia şi la Bucureşti să avanseze mai repede decât ancheta pe care de voie, de nevoie, Laura Codruţa Kovesi este silită să o conducă şi astfel procurorul şef al Uniunii Europene să fie silit să acţioneze ridicând treptat umbrela de protecţie de deasupra capului Ursulei von der Leyen. Pentru moment, aceasta este acuzată de procurorii belgieni pentru "interferenţă în funcţiile publice", "distrugerea de SMS-uri", "corupţie" şi "conflict de interese".

Nu este exclus ca până la alegerile europarlamentare, când cu certitudine ancheta nu va fi finalizată, să asistăm totuşi la o retragere pe uşa din dos a Ursulei von der Leyen din cursa pentru un mandat la conducerea Comisiei Europene. Va fi atunci ultimul ei cântec de lebădă.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Asa politicieni "corecti si incoruptibili,

    au toate toate sansele a castige urmatoarele alegeri, 

    ca doar asa sa votat la Bucuresti,

    ce democratie "originala" are UE 

    Îmi place metafora aia cu poziția de spagat a lui von der Pfizer. Spagat de la șpagă, că nu vreau să mi-o închipui în poziția asta, atractivă poate doar pentru nea Bourla cu care a avut mesaje intime pe chat.

    D-aia nu se fac publice :). Love-ul a fost mare în timpul plandemiei.

    Mai ceva ca dragostea în vremea holerei lui Marquez. 

    1. " populatie vaccinabila " de 8 milioane de romanasi ?? Restul , pana la 20 milioane erau imuni sau ii trata Becali cu apa sfintita de la ,fireste , Muntele Atos !?

    Ancheta cu pricina devine utila doar daca L.C.Kovesi declanseza procedurile Europene .Dosarul Belgian va fi adus la Parchetul European si daca el confirma suspiciunile din presa sau dele atasate dosarului cu pricina totul poate fi validat sau nu de catre L.C.Kovesi .Ideea ca L.C.Kovesi nu are ce face si trebuie sa declanseze o ancheta pe acest subiect este eronata .Functe de ceea ce dosarul contne si functie de ceea ce L.C.Kovesi constata totul va fi parte a unei proceduri judecatoresti in viitor sau poate nu .Pare mai degraba un motiv politic decit un dosar adevarat .

    1. Kovesi e o persoana neclintita.Va lupta pana la capat pentru ezolvarea cazului.Rezultatul va fi cel ce i se va impune de...... sefia U.E., asa cum in Romania rezultatele anchetelor penale ajunse pe mana ei ,erau cele dictate de Basescu.

    si eu cred la fel ca aceasta mascarada de proces este doar pentru a scoate cu finețe din scaunul ei . la ce greuceni sint amestecati in aceasta poveste trebuie procedat finesco

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb