Un accident în care au fost rănite 14 persoane a avut loc în judeţul Iaşi

G.F.
Miscellanea / 16 noiembrie 2017

Sursa foto: Facebook/IGSU

Sursa foto: Facebook/IGSU

Un număr de 14 persoane au fost rănite, astăzi, după ce un microbuz de transport persoane şi un TIR cu cereale s-au ciocnit în judeţul Iaşi, la faţa locului intervenind mai multe echipaje de pompieri şi Ambulanţă.

Din primele informaţii, nu au existat persoane încarcerate, victimele fiind conştiente. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au precizat că accidentul s-a produs în localitatea Răducăneni, între un TIR cu cereale şi un microbuz care transporta persoane, precizează news.ro.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie care au constatat că nu sunt persoane încarcerate, la ora transmiterii acestei ştiri acordându-se îngrijiri medicale unui număr de 14 persoane.

Reprezentantii Ambulanţei Iaşi au precizat că zece victime au fost deja preluate de ambulanţe si transportate la Iaşi. Pacienţii sunt conştienţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb