Un al doilea submarin nuclear de atac din clasa Barracuda, Duguay-Trouin, a fost livrat Marinei franceze

T.B.
Internaţional / 11 august 2023

Un al doilea submarin nuclear de atac din clasa Barracuda, Duguay-Trouin, a fost livrat Marinei franceze

Un al doilea submarin nuclear de atac (SNA) francez din clasa Barracuda - Duguay-Trouin - a fost livrat oficial Marinei franceze în urma unei campanii de testare pe mare, anunţă Ministerul francez al Apărării, relatează AFP, conform news.ro.

Recepţia submarinului, de către Direcţia Generală a Armamentului, a avut loc la 28 iulie, la Brest, a anunţat joi, într-un comunicat, ministerul.

Duguay-Trouin, a cărui construcţie a început în 2009, a efectuat, de la prima ieşire pe mare, în martie, o serie de teste ale capacităţilor sale tehnice şi operaţionale - viteza, performanţele la diverse adâncimi de imersiune şi funcţionarea instalaţiilor, inclusiv a reactoarelor nucleare.

Submersibilul poartă numele unui corsar francez din secolul al XVIII-lea şi urmează să efectueze o desfăşurare denumită de lungă durată, în vederea testării capacităţilor militare, înainte de intrarea în serviciul activ.

Duguay-Trouin, un mastodont de oţel negru, cu o lungime de 99 de metri, de 5.200 de tone, este armat cu rachete antinavă şi rachete de croazieră (MdCN), cu o rază de 1.000 de kilometri vizând ţinte terestre.

El poate fi desfăşurat de către Forţele Speciale, iar în acest sens dispune de un hangar de punte detaşabilă, cu un propulsor submarin pentru scafandri de luptă.

Misiunea acestui SNA este să apere bastimente "preţioase" - portavioane şi submarine lansatoare de dispozitive (SNLE) dotate cu rachete nucleare, să urmărească submarine inamice şi să culeagă informaţii clasificate.

În afară de Suffren, introdus în serviciu în 2022, şi Duguay-Trouin, alte patru submarine - Tourville, de Grasse, Rubis şi Casabianca - se află în diverse stadii de construcţie.

Ele urmează să fie livrate până în 2030, pentru a înlocui submarine de clasa Rubis, introduse în serviciu începând din anii '80.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce misto,ptr. industria de armament,

    sa traiasca razboiul rusnac 

    1. Constructia submarinului a inceput in 2009.

      Esti analfabet functional, sau doar putinist? (Termenii nu se exclud.) 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb