Un alt azil care funcţiona ilegal a fost descoperit în Voluntari

F.D.
Miscellanea / 28 iulie 2023

Un alt azil care funcţiona ilegal a fost descoperit în Voluntari

Un azil pentru bătrâni administrat de către o asociaţie, care funcţiona fără o licenţă valabilă, a fost descoperit joi în oraşul Voluntari, în acest caz fiind deschis un dosar penal de către IPJ Ilfov, relatează Agerpres.

"La data de 27 iulie, poliţiştii din Ilfov au efectuat verificări la un cămin din Voluntari, unde funcţionează o asociaţie, având ca obiect îngrijirea persoanelor vârstnice. În cadrul verificărilor efectuate, asociaţia nu a putut pune la dispoziţie o licenţă valabilă de funcţionare. În cadrul activităţilor, au fost informaţi reprezentanţi ai Prefecturii Ilfov, precum şi personalul specializat din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ilfov, pentru luarea măsurilor legale din competenţă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, context în care au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă", a anunţat vineri IPJ Ilfov.

De asemenea, în cadrul verificărilor, poliţiştii din Voluntari au aplicat o amendă de 10.000 de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Problema azilelor este reala,

    dar in afara de Firea, nimeni nu este responsabil/vinovat ??!!  

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2435
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5984
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1331
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb