UN AVION MEDICAL S-A PRĂBUŞIT ÎN CALIFORNIA:  Toate cele patru persoane aflate la bord au murit

Laura Boico
Internaţional / 30 iulie 2016

Patru persoane au decedat în urma prăbuşirii în nordul statului american California a avionului de transport medical în care se aflau, după ce pilotul ar fi anunţat fum în cockpit, relatează The Associated Press, citat de Mediafax.

Avionul de tipul Piper PA31, care transporta un pacient de la Crescent City la Oakland, a dispărut de pe radare, vineri dimineaţa, la nord de aeroportul Arcata-Eureka, a declarat Ian Gregor, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Federale de Aviaţie.

Pe lângă pacient, în aeronavă se mai aflau o asistentă, un doctor şi pilotul.

Avionul aparţinea companiei Cal-Ore Life Flight, care transportă pacienţi în zona de nord a statului California şi în Oregon.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb