Un bărbat a fost eliberat din greşeală din Arestul Central al Poliţiei Capitalei

A.P.
Miscellanea / 5 august 2020

Un bărbat a fost eliberat din greşeală din Arestul Central al Poliţiei Capitalei

Un brbat a fost eliberat din greşeală, miercuri dimineaţă, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Bărbatul a fost reîncarcerat, iar conducerea Poliţiei Capitalei face verificări în acest caz, scrie News.ro.

"În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului Independent Reţinere şi Arestare Preventivă, din eroare, au pus în libertate un bărbat, care se afla sub măsura arestarii preventive, persoana fiind eliberată la momentul în care se împlinea termenul de 24 de ore de la emiterea ordonanţei de reţinere", a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au făcut demersuri pentru reîncarcerarea bărbatului, acesta fiind depistat, iar în acest moment se află în custodia Poliţiei.

Conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a dispus verificări, prin structura de control intern, cu privire la acest incident.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb