Un criminal eliberat în baza recursului compensatoriu ucide din nou

P.E.
Miscellanea / 13 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Bărbatul suspectat că a comis crima de la Mediaş a fost prins de poliţişti. Bărbatul, condamnat pentru omor şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu, a comis o altă crimă ieri seară, în Mediaş, potrivit unor surse judiciare.

Suspectul a fost prins de poliţiştii din Alba, în baza informaţiilor furnizate de către poliţiştii IPJ Sibiu, în zona localităţii Blaj. Bărbatul va fi condus pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Ieri seară, între două grupuri de tineri a pornit un conflict într-un club din Mediaş. Aceştia au ieşit din club, iar scandalul a continuat în stradă. La un moment dat, victima s-a împiedicat şi a căzut, iar agresorul, un bărbat din Alba domiciliat fără forme legale în Mediaş, l-a înjunghiat în picior, în zona arterei femurale. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş, unde medicii au încercat să îl salveze, însă fără succes.

Potrivit surselor, agresorul are 30 de ani şi a mai fost condamnat pentru omor, fiind eliberat recent în baza recursului compensatoriu, informează News.ro.

Victima este un bărbat de 25 de ani din Ploieşti, domiciliat fără forme legale în Biertan. Tânărul a fost declarat decedat la spitalul din Mediaş.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Să fie OMORÂT eliberatorul !!!!!!!!!

    Domnule ministru Tudorel Toader trebuie să faceți o evaluare și să veniți cu un răspuns: a fost statul paralel, a fost SRI, sau poate a fost o greșeală eliberarea acestor criminali.

    Din punctul meu de vedere criminalii nu au ce căuta pe strada, oricât de rele ar fi condițiile din penitenciar. 

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb