Un grup de 60 de refugiaţi au pătruns ilegal în România din Serbia

Miscellanea / 16 ianuarie 2016

Un grup de 60 de refugiaţi au pătruns ilegal în România din Serbia

Un grup de 60 de imigranţi, toţi de sex masculin, au fost prinşi în timp ce intrau în ţara noastră prin punctul de frontieră Lunga, transmit televiziunile de ştiri.

Cei 60 de imigranţi au intrat ilegal în Romania, din Serbia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:45, a declarat, pentru Antena 3, Roxana Costache, agent de frontieră. Din primele informaţii reiese că toţi imigranţii sunt de sex masculin şi au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Aceştia au intrat în ţară fără familii şi provin din ţări precum Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia sau Maroc. Cei 60 de imigranţi au fost transportaţi cu două autocare la sediul poliţiei de frontieră din Jimbolia, spaţiu ce permite procesarea persoanelor în siguranţă.

Momentan toţi refugiaţii sunt adăpostiţi într-o clădire ce dispune de toate facilităţile şi sunt păziţi de jandarmi pentru a evita orice fel de incidente.

Autorităţile române discută în acest moment cu cele din Serbia pentru a se stabili traseul imigranţilor, iar dispozitivul de întărire a supravegherii la frontieră a fost întărit.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. multumim madam MERKEL...era tot ce ne lipsea.nu i-a invitat ea in Europa? sa se duca la ea!

    1. Oma Merkel, le poate da tata (tita) de la mea. 

    Bietii oameni.

    Se moare de foame si nu se doreste sa se lucreze terenul la noi, pt ca nu incaseaza cine trebuie. 

    Faceti ca ungurji pe tren directia Berlin. 

    In uniune cat ia salar un roman cat iaun german? 

    Drepturile omului nu exista.

    Cine poate sa ceara sa nu se parjoleasca Siria 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb