Un memorial dedicat Holocaustului, inaugurat la Amsterdam, după ani de dispute legale

G.U.
Internaţional / 19 septembrie

Un memorial dedicat Holocaustului, inaugurat la Amsterdam, după ani de dispute legale

Un Memorial Naţional olandez dedicat Holocaustului este inaugurat astăzi, la Amsterdam, după mai mulţi ani de dispute legale, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Regele Willem-Alexander va dezveli monumentul ce a fost conceput de arhitectul Daniel Liebeskind şi ridicat de Comitetul olandez pentru Auschwitz. Este vorba despre primul monument de acest fel care păstrează numele tuturor celor 102.000 de evrei olandezi, sinti şi romi victime ale nazismului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Administraţia oraşului Amsterdam a emis un decret de urgenţă vineri, înainte de inaugurarea oficială a monumentului, pentru a preîntâmpina eventuale proteste.

"Sunt fericit că am ajuns în sfârşit aici", a comentat pentru DPA preşedintele Comitetului Auschwitz, Jacques Grishaver. "Acest monument le oferă numele înapoi victimelor la 76 de ani după încheierea războiului şi demonstrează că aceşti oameni au trăit printre noi".

Monumentul, a cărui construcţie a fost finanţată în principal din donaţii, este localizat în apropierea Cartierului Evreiesc din centrul Amsterdamului.

Acest monument este ridicat din ziduri de cărămidă, iar vizitatorii se pot plimba în jurul acestor ziduri ce reprezintă patru litere evreieşti cu semnificaţia "in memoriam". Deasupra zidurilor au fost instalate suprafeţe metalice care reflectă copacii şi cerul. Fiecare cărămidă din ziduri poartă numele unei victime a Holocaustului, data naşterii şi vârsta la care a murit.

Aproximativ 70% - 80% dintre familiile ale căror nume sunt trecute în memorial au fost ucise de nazişti.

Acest monument este foarte important pentru comunitatea evreiască ca un loc de aducere aminte dar şi pentru educaţia generaţiilor viitoare, conform lui Grishaver.

Rezidenţii din zonă au atacat însă în instanţă construcţia acestui monument, invocând eventualele neplăceri ce ar fi provocate de afluxurile mari de vizitatori dar şi dimensiunile monumentului, notează sursa citată.

Cea mai înaltă instanţă olandeză a permis continuarea proiectului de construcţie la sfârşitul anului 2019, dar pentru mulţi dintre supravieţuitorii Holocaustului care doreau să vadă acest monument, decizia instanţei a venit prea târziu, după cum a semnalat Grishaver.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2484
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6231
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8624
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.1620

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro