Un număr 30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu din Craiova

A.C.
Miscellanea / 22 octombrie 2017

Un număr 30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu din Craiova

Un număr de 30 de persoane au fost evacuate duminică, dintr-un bloc din Craiova, după ce într-un apartament a izbucnit un incendiu, la faţa locului deplasându-se pompierii cu trei autospeciale, iar până la ora transmiterii acestei ştiri nu erau informaţii despre persoane rănite, potrivit unei surse din presă.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică după amiază la un incendiu izbucnit într-un apartament din cartierul Valea Roşie din Craiova.

Conform sursei, în zonă s-au deplasat trei autospeciale, printre care şi una de lucru la înălţime.

Din cauza fumului dens au fost evacuate până în prezent 28 persoane, printre care şi trei copii, iar pompierii verifică fiecare apartament pentru a vedea dacă sunt persoane care au nevoie de ajutor, informeaza sursa.

Potrivit sursei citate, la ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pompierilor este în desfăşurare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb