Un sfert din creanţele Prebet, faţă de Euro Construct Trading 98, aflată în insolvenţă

A.I
Companii / 6 martie 2018

Un sfert din creanţele Prebet, faţă de Euro Construct Trading 98, aflată în insolvenţă

Aproape 24% din totalul creanţelor Prebet la finalul anului trecut este datorat de Euro Construct Trading 98, companie aflată în insolvenţă, se arată într--un raport al producătorului de materiale de construcţii, publicat, ieri, pe site-ul bursei.

"Ulterior publicării pe Bursa de Valori Bucureşti de către Prebet a rezultatelor financiare preliminate aferente exerciţiului financiar pentru 2017, compania a fost înştiinţată cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă a Euro Construct Trading 98, la Tribunalul Bucureşti", se arată în comunicatul societăţii.

Potrivit Prebet, societatea are în derulare relaţii comerciale cu Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR) - Euro Construct Trading privind livrarea de elemente prefabricate din beton pentru Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda.

"La data deschiderii procedurii de insolvenţă a Euro Construct Trading 98, nivelul creanţelor în această relaţie reprezintă 23,87 % din totalul creanţelor Prebet la 31 decembrie 2017", se specifică în raportul Prebet.

În luna februarie a acestui an, Euro Construct Trading 98 a intrat în insolvenţă pe fondul crizei de lichiditate pe care o traversează din semestrul al doilea 2017, generată de neîncasarea la timp a sumelor datorate de beneficiarii lucrărilor pe care compania le-a executat până în prezent.

Nivelul creanţelor Prebet, în anul trecut, a fost de 8,15 milioane de lei.

La finalul anului trecut, Prebet a înregistrat un profit net de 1,49 milioane de lei, sub cel din 2016, de 2,65 milioane de lei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb