UNICEF se teme că mii de copii ar fi putut muri în cutremurele din Turcia şi Siria

M.C.
Internaţional / 7 februarie 2023

UNICEF se teme că mii de copii ar fi putut muri în cutremurele din Turcia şi Siria

UNICEF a declarat astăzi că cele două seisme violente care au zguduit luni sudul Turciei şi nordul Siriei, urmate de sute de replici, care au condus la prăbuşirea a numeroase clădiri, s-ar fi putut solda cu moartea a mii de copii în cele două ţări, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Cutremurele care au lovit sudul Turciei şi nordul Siriei ieri dimineaţă (luni) ar fi putut ucide mii de copii", a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, adăugând însă că organizaţia nu a putut stabili un anumit număr de decese în rândul copiilor.

Până în acest moment, cel mai mare număr de victime s-a înregistrat în Turcia (peste 3.400 de morţi şi 21.000 de răniţi), însă vulnerabilitatea crescută a populaţiei afectate din Siria - ca urmare a celor 12 ani de război civil - îngrijorează în special UNICEF, notează EFE.

În Siria au fost raportate 1.552 de decese şi 3.549 de persoane rănite în urma seismelor.

"Exista deja o situaţie de urgenţă în nord-vestul Siriei. Comunităţile de acolo sunt afectate de un focar de holeră şi populaţia se confruntă cu ploi abundente şi zăpadă. În acest context, şi după un deceniu de conflict, acest cutremur este imposibil de suportat", a mai spus James Elder.

Din acest motiv, agenţia îşi va concentra primele eforturi pe furnizarea de apă potabilă şi servicii de canalizare comunităţilor afectate din Siria, ceea ce va ajuta la prevenirea apariţiei bolilor.

Totodată, UNICEF va acţiona imediat pentru a identifica copiii care sunt singuri pentru a-i reuni cu familiile lor sau pentru a le asigura protecţie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu este o organizatie mai ipocrita ca si UN. O organizatie INUTILA, care nu face altceva decat sa consume... Unicef sustine omorarea a milioane de copii nenascuti prin sustinerea agresiva a avorturilor, si acum se da de ceasul mortii ca au murit cateva mii de copii. Este tragedie cand mor copii, dar de ce luam pozitie doar cand ne convine dar sustinem macelarirea bebelusilor nenascuti fara nicio retinere? Sa avem curaj sa spunem adevarului pe nume: avortul inseamna crima. Pt ca la mijloc este viata unui copil ( chiar daca, pentru a-si linisti constiinta manjita de sange, unii argumenteaza ca acei bebelusi nu au inca viata sau ...oricum ei nu simt nimic cand sunt macelariti)...

    1. Ti-e dor de un decret, de milioane de copii nedoriti care sa umple casele de copii de care societatea nu are grija?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb