UniCredit Bank finanţează cu 9 milioane de euro dezvoltarea unei fabrici pentru industria energiei regenerabile la Petrila

L.B.
Bănci-Asigurări / 23 octombrie, 16:47

UniCredit Bank finanţează cu 9 milioane de euro dezvoltarea unei fabrici pentru industria energiei regenerabile la Petrila

UniCredit Bank susţine dezvoltarea unei noi investiţii industriale în Petrila (judeţul Hunedoara), printr-o finanţare de peste 46 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro) acordată companiei Wind Power Energy SRL pentru construirea fabricii de asamblare a componentelor destinate energiei regenerabile, potrivit unui comunicat. Finanţarea asigurată de UniCredit Bank contribuie la implementarea proiectului realizat prin Programul Dezvoltare Durabilă şi Tranziţie Justă 2021-2027, susţinând atât necesarul de investiţii al companiei, cât şi acoperirea cheltuielilor eligibile până la rambursarea acestora din fondurile europene, conform aceleiaşi surse.

Investiţia va conduce la dezvoltarea unei noi capacităţi de producţie dedicate sectorului energiei regenerabile şi va contribui la crearea de noi locuri de muncă în Valea Jiului, una dintre regiunile aflate într-un proces amplu de transformare economică şi energetică, potrivit documentului. Proiectul este dezvoltat prin RenewAcad, brand al Wind Power Energy, şi include construirea unei facilităţi moderne de producţie, integrarea unor soluţii de eficienţă energetică şi utilizarea energiei din surse regenerabile în procesul operaţional, conform aceleiaşi surse. Totodată, investiţia este însoţită de programe de pregătire profesională şi măsuri menite să sprijine integrarea pe piaţa muncii a persoanelor provenite din comunităţile afectate de tranziţia energetică, potrivit comunicatului. În aceeaşi locaţie, RenewAcad se pregăteşte să pună în funcţiune, până la finalul anului, o instalaţie de stocare a energiei electrice de 20 MWh, care va intra în teste în perioada imediat următoare, conform documentului.

Giorgiana Alexe, Director General al Wind Power Energy SRL, a declarat că acest proiect demonstrează că tranziţia energetică poate genera oportunităţi economice reale pentru comunităţile aflate în schimbare, iar prin această investiţie contribuie la dezvoltarea unei noi capacităţi industriale, la crearea de locuri de muncă şi la consolidarea unui ecosistem economic capabil să susţină viitorul energiei regenerabile în România, potrivit aceleiaşi surse. Ea s-a bucurat să aibă alături parteneri puternici, care împărtăşesc viziunea companiei privind dezvoltarea sustenabilă şi regenerarea economică a comunităţilor miniere, conform comunicatului.

Elena Fulina, Director Regional Corporate în cadrul UniCredit Bank România, a declarat că tranziţia către o economie cu emisii reduse de carbon are nevoie de investiţii care să combine dezvoltarea industrială cu impactul pozitiv în comunităţi, iar prin această finanţare banca susţine o investiţie care contribuie atât la dezvoltarea lanţului valoric al energiei regenerabile, cât şi la crearea de oportunităţi economice şi profesionale într-o regiune aflată în proces de reconversie, potrivit documentului. Ea a arătat că rolul băncii este să faciliteze accesul companiilor la capital şi să accelereze implementarea proiectelor strategice finanţate din fonduri europene, conform aceleiaşi surse.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă şi Tranziţie Justă 2021-2027 şi urmăreşte susţinerea dezvoltării economice a Văii Jiului prin atragerea de investiţii productive, crearea de locuri de muncă şi stimularea tranziţiei către o economie sustenabilă, potrivit comunicatului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb