Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

Universităţile nu se vor mai închide automat la 3 cazuri confirmate de covid, potrivit unui nou ordin de ministru

A.P.
Miscellanea /

Universităţile nu se vor mai închide automat la 3 cazuri confirmate de covid, potrivit unui nou ordin de ministru

Universităţile nu se vor mai închide automat la doar trei cazuri de coronavirus confirmate în formaţii de studiu diferite, decizie care este inclusă într-un ordin comun de ministru ce se află în lucru la Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii, a declarat pentru Edupedu.ro Horia Oniţă, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Astfel, decizia o va lua fiecare unitate de învăţământ superior împreună cu direcţiile de sănătate publică, în funcţie de numărul de cazuri şi unde au apărut (în funcţie de cum sunt împărţite facultăţile pe imobile) pentru fiecare situaţie în parte, scrie Edupedu.

"Ordinul va conţine în mare parte aceleaşi reguli stabilite anterior, dar se vor modifica unele lucruri cum ar fi clarificări privind cazarea din cămine şi modificarea acelei reguli care prevedea că la trei cazuri de coronavirus/per universitate, se va închide toată instituţia de învăţământ superior. Regula aceasta nu avea nicio logică, fiindcă una este în preuniversitar când ai, în general, un singur imobil, alta este în universitar când ai mai multe facultăţi împărţite în mai multe clădiri. Poţi să ai şi 10 imobile, ori nu are nicio logică să le închizi pe toate dacă apar trei cazuri. Astfel, în noul ordin, este prevăzut ca la apariţia a trei cazuri confirmate de coronavirus, să aibă loc o discuţie cu reprezentanţii direcţiei de sănătate publică pentru a decide, în funcţie de caz, unde vor fi suspendate cursurile, fie că este vorba de facultate/imobil/grupă/universitate", a explicat Oniţă pentru Edupedu.ro.

Mai exact, decizia ar urma să modifice paragraful b, de la punctul 6 din ANEXA nr. 2 a Ordinului comun de ministru nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2: GHID privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în instituţiile de învăţământ superior în perioada pandemiei de COVID-19.

6. Criterii de suspendare a activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior, în cazul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19

b) La apariţia a 3 (trei) cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19, în formaţii de studiu diferite ale aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, se suspendă activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică la nivelul întregii instituţii, pe o perioadă de 14 zile de la data de debut a ultimului caz;

În ceea ce priveşte dificultăţile deschiderii noului an universitar, Oniţa spune că ANOSR a solicitat universităţilor din marile centre universitare să se coordoneze între ele astfel încât să existe suficiente locuri în cămine pentru toţi solicitanţii.

De asemenea, ar mai fi nevoie de clarificări privind situaţiile în care apar cazuri de coronavirus în căminele studenţeşti, având în vedere că ordinul comun privind normele igienico-sanitare a fost publicat destul de târziu, atrage atenţia Oniţă. Cum vor fi izolaţi studenţii confirmaţi pozitiv, mai exact? În ce condiţii se închide căminul? Unde îi cazezi pe cei care locuiau în acel cămin dar nu sunt confirmaţi pozitiv?

Taxe mai mari la cămine

O altă problemă semnalată de studenţi este creşterea taxei de cămin la unele universităţi, detaliază Edupedu.

"Sunt universităţi care vor să mărească taxa de cămin din cauza cheltuielilor pe care le au acum cu organizarea şi materialele sanitare. Ministerul a garantat că nu va scădea subvenţia pentru cămine şi că universităţile vor primi bani din fonduri europene pentru achiziţionarea materialelor sanitare, motiv pentru care noi nu vedem nicio justificare a universităţilor pentru creşterea taxei de cămin. Totuşi, nu ne raportăm la confort aici, ci la reguli sanitare necesare", a mai spus Oniţă.

Nu în ultimul rând, sunt cazuri, în special la anii mai mari sau la masterat, unde studenţii ar avea nevoie de cazare la cămin, chiar dacă se studiază doar online, pentru a putea să se deplaseze la internship-uri şi la practică la firme, atrage atenţia preşedintele ANOSR. Asta în condiţiile în care, de multe ori, aceste programe ce reprezintă puntea către piaţa muncii nu sunt plătite şi tinerii nu îşi permit o chirie în oraş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie