UNPR cere demisia Guvernului

Costi Dobrea
Ziarul BURSA #Politică / 25 februarie 2004

Printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Colegiul Director al Uniunii Naţionale a Patronatului Ro-mân (UNPR) cere demiterea Guvernului Năstase şi înlocuirea lui cu unul de criză, format din tehnocraţi, fără culoare politică. "Această măsură va permite Parlamentului României să facă demersurile necesare pe lîngă Parlamentul European pentru anularea deciziei de monitorizare a României şi continuarea negocierilor", a precizat preşedintele UNPR, Marian Petre Miluţ. Potrivit domniei sale, decizia Parlamentului European este una strict politică şi vizează direct regimul politic. Corupţia din justiţie, lipsa de transparenţă a licitaţiilor sînt probleme ale Guvernului, nu ale românilor. Suprimarea independenţei presei, eliminarea structurilor democratice din instituţii şi "cumpărarea liniştii sociale prin acordarea de funcţii politice anumitor organizaţii sindicale", toate sînt motive pentru care Guvernul României ar trebui demis.

"Atîta timp cît acest guvern va conduce destinele românilor, ţara noastră nu va fi primită în Uniunea Europeană. Nici un partid, indiferent de culoare politică, nu are voie să-şi asume îndepărtarea de democraţie în numele poporului român", arată scrisoarea Colegiului Director al UNPR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb