UPDATE Proteste faţă de guvernanţi

F.A.
Miscellanea / 4 iulie 2012

Update

În Piaţa Victoriei s-au strâns aproximativ 350 de manifestanţi, informează Hotnews.ro.

Update

În piaţa Universităţii, se află reprezentanţi ai galeriilor de fotbal şi oameni din toate clasele sociale, arată postul de televiziune Realitatea TV.

Update

Mihai Răzvan Ungureanu, fostul premier, participă şi în această seară, la protestul din piaţa Victoriei, conform postului de televiziune Realitatea TV.

Acesta a declarat, privind mandatul lui Victor Ponta: "În primul rând, nu ştiu ce a reuşit dumnealui să facă în aceste luni".

"Proteste paşnice, să ştie lumea că nu putem fi încălcaţi în picioare. Sunt alături de toţi cetăţenii ori de câte ori va fi nevoie, până când vor învăţa lecţia şi cei care stau dincolo", a menţionat acesta.

Întrebat dacă, fiind în locul lui Victor Ponta, şi-ar fi dat demisia, Ungureanu a precizat: "Este în funcţie de onoarea fiecăruia, eu nu am ce ascunde".

Update

În piaţa Victoriei, oamenii au pancarte "Vrem o ţară ca afară", fiind un protest al oamenilor de cultură.

Forţele de ordine vor să se asigure că situaţia nu scapă de sub control, informează postul de televiziune Realitatea TV.

În Piaţa Universităţii, sunt scandate lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, primului ministru Victor Ponta şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.

Protestul se va desfăşura până la ora 21:00.

Update

Manifestanţii afişează un banner cu mesajul "Victoraş, când chemi minerii?". Poliţiştii le-au spus manifestanţilor că nu au autorizaţie pentru un banner şi le-au cerut să-l ascundă, informează Hotnews.ro.

...

O nouă manifestaţie anti-Ponta are loc, în această seară, în piaţa Victoriei.

Participanţii dau ocol Pieţei Victoriei pe trotuar şi prin pasaj.

Cei aproximativ 200 de manifestanţi s-au întâlnit în faţa Muzeului de Geologie, de unde au pornit spre Muzeul Antipa şi apoi spre sediul Guvernului, conform Hotnews.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb