UPU şi şi Ambulatoriul Spitalului Judeţean Arad, modernizate şi dotate cu bani europeni

S.B.
Miscellanea / 24 mai

UPU şi şi Ambulatoriul Spitalului Judeţean Arad, modernizate şi dotate cu bani europeni

Consiliul Judeţean Arad anunţă că a câştigat 4 milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), respectiv dotarea cu aparatură medicală performantă a Ambulatoriului Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, informează news.ro.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat luna aceasta.

"Cele două proiecte fac parte din programul Consiliului Judeţean de modernizare a sistemului de sănătate publică din Arad. Lucrările pe şantierul noului corp de clădire al UPU sunt în derulare, ordinul de începere a acestora fiind semnat la mijlocul lunii mai 2022. Construcţia în care funcţionează Unitatea de Primiri Urgenţe se va extinde spre Nord-Est, cu un corp de clădire având regim de înălţime subsol+parter. Valoarea contractului de lucrări este 5.400.000 lei, iar durata de execuţie este 12 luni. Pentru dotarea cu aparatură performantă a Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Consiliul Judeţean a cumpărat pentru spital 7 aparate medicale moderne", a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Consiliului Judeţean Arad, Unitatea de Primiri Urgenţe se va extinde cu 500 de metri pătraţi, iar noul spaţiu va fi dotat cu aparatură modernă, destinată investigaţiilor imagistice. Echipamentele medicale care vor deservi noul corp de clădire sunt finanţate din fonduri europene.

În noul corp de clădire vor funcţiona un computer tomograf şi un ecograf cu funcţii cardio, aflate în prezent în procedură de licitaţie, cu o valoare estimată de 3.455.000 lei, respectiv un aparat radiologic, în valoare de 850.000 lei, care a fost deja achiziţionat. Odată cu acest proiect se vor reduce timpii de aşteptare, diagnostic şi intervenţie, ceea ce poate duce la salvarea de vieţi.

Potrivit sursei citate, se va înfiinţa un compartiment pentru diagnosticarea promptă şi la orice oră a pacienţilor care se prezintă cu urgenţe şi care va degreva Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al Spitalului de afluxul de pacienţi proveniţi de la UPU, laborator care în acest moment este suprasolicitat.

Anterior acestui proiect, vechiul amplasament, în suprafaţă de 615 metri pătraţi, a fost reabilitat şi modernizat şi a fost construit un spaţiu nou în suprafaţă de 617 metri pătraţi. Astfel, secţia UPU a ajuns să dispună în prezent de un spaţiu de 1.232 metri pătraţi, la care se vor adăuga cei 500 metri pătraţi construiţi prin noul proiect de extindere.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, etapa a II-a, va permite legături uşor accesibile între compartimentele UPU. Realizarea investiţiei va permite optimizarea funcţională, oferirea unor condiţii care să crească speranţa de viaţă a pacienţilor, respectiv calitatea vieţii după externare, şi un mediu profesional performant şi competitiv care să stimuleze personalul medical şi să îl stabilizeze la locul de muncă. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR).

Tot prin Programul Operaţional Regional, Consiliul Judeţean Arad a câştigat fonduri pentru dotarea cu aparatură performantă a Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

În cadrul acestui proiect au fost achiziţionate echipamente medicale pentru dotarea Laboratorului Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală (LRIM), a Laboratorului de Cardiologie Intervenţională şi a Cabinetului în specialitatea gastroenterologie din cadrul Ambulatoriului Integrat de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro