Următoarea rundă de negocieri privind termenii Brexit, din septembrie, a fost amânată cu o săptămână

Mina Irina
Internaţional / 13 septembrie 2017

Următoarea rundă de negocieri privind termenii Brexit, din septembrie, a fost amânată cu o săptămână

Următoarea rundă de negocieri privind termenii Brexit, prevăzută să înceapă pe 18 septembrie, a fost amânată pentru 25 septembrie, "de comun acord" între Londra şi Bruxelles, a anunţat Ministerul britanic pentru Brexit, într-un comunicat citat de AFP.

"Cele două părţi au convenit în privinţa date după discuţii între oficiali care au recunoscut că mai mult timp pentru consultări le va oferi negociatorilor flexibilitate pentru a face progrese în cursul sesiunii din septembrie", care va fi a patra de până acum, se arată în text, potrivit News.ro.

Diplomaţi de la Bruxelles au declarat pentru Reuters că amânarea ţine cont de faptul că premierul britanic Theresa May va rosti un discurs-cheie pe 21 septembrie.

Potrivit aceleroşi surse, şefa Guvernului britanic ar urma să profite de ocazie pentru a preciza ce aranjamente de tranziţie vrea Marea Britanie după ce iese din UE, în martie 2019 şi înainte de intrarea în vigoare a unui acord comercial.

Şeful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, şi ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, au minimalizat importanţa unui calendar precis al negocierilor de la Bruxelles.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6227
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6936
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0934
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7157

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb