USR cere Guvernului să actualizeze preţul de referinţă al lemnului de foc

V.G.
Politică / 6 octombrie

Sursă foto: Facebook - Oana Ţoiu

Sursă foto: Facebook - Oana Ţoiu

Deputata USR, Oana Ţoiu, atrage atenţia că Guvernul nu respectă legea în ceea ce priveşte preţul lemnului de foc, ignorând obligaţia impusă de Legea consumatorului vulnerabil, prin care preţul de referinţă al lemnului de foc trebuie actualizat anual prin hotărâre de guvern, iar românii cei mai săraci sunt cei uitaţi de conducătorii de la Palatul Victoria.

Potrivit legii în vigoare, valoarea de referinţă a ajutorului se actualizează prin HG şi nu poate fi mai mică de 320 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, având în vedere că valoarea de referinţă nu a fost actualizată, iar Guvernul a emis deja o OUG prin care plafonează preţul la 400 de lei pe metru cub. Efectul imediat este că nimeni nu va mai vinde lemne legal la un preţ mai mic de 400 de lei, iar românii cei mai vulnerabili, cu venituri foarte mici, nu-şi vor permite să-şi cumpere lemnele pentru a trece peste iarnă. Potrivit datelor de anul trecut, peste jumătate de milion de români au îndeplinit criteriile pentru a beneficia de ajutor de încălzire cu lemne.

"Guvernul a uitat de Legea consumatorului vulnerabil de energie (226/2021, art 4) şi nu a actualizat preţul de referinţă al lemnelor, aşa cum îi obligă amendamentul meu votat anul trecut. A venit deja iarna, deja s-au cumpărat căruţele cu lemne pentru iarnă, dar ei au uitat de cei mai vulnerabili dintre români, bătrânii singuri şi familiile care se încălzesc doar cu lemne, şi au uitat să actualizeze preţul de anul trecut, 320 de lei/mc, când ştim că preţurile sunt uneori duble şi de la plafonare nimeni nu va mai vinde sub 400 de lei. Este necesară doar o hotărâre de guvern şi le cerem să o facă acum, pentru că pentru aceste familii plafonarea este insuficientă şi în cazul în care nu au coborât din Palatul Victoria îi anunţăm că e deja frig", a declarat Oana Ţoiu.

Legea consumatorului vulnerabil, 226/2021, este complementară măsurilor de plafonare, asigurând celor mai săraci dintre români diferenţa între costul de referinţă al lemnelor şi ceea ce îşi permit să plătească din veniturile proprii.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro