USR: Ciolacu renunţă la 3 miliarde euro din PNRR

A.D.
Politică / 20 ianuarie

Sursa foto: Cristian Ghinea/Facebook

Sursa foto: Cristian Ghinea/Facebook

Senatorul USR Cristian Ghinea avertizează că premierul Marcel Ciolacu ar putea renunţa la 3 miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar urma să reducă încă 500 de milioane de euro din cauza problemelor cu reforma pensiilor speciale, după ce a suspendat deja 1,1 miliarde de euro din Cererea de Plată 3, depusă cu o întârziere de 9 luni, scrie Ghinea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Restul de bani nu au fost însă plătiţi pentru că cei de la Bruxelles analizează felul în care au fost aduse modificări la jalonul cu pensiile speciale, considerat iniţial îndeplinit. Una dintre regulile PNRR e că nu poţi modifica o reformă odată validată cu Bruxelles", acuză senatorul USR.

Cristian Ghinea subliniază că Cererea de Plată 4 este, de asemenea întârziată, având termen în septembrie anul trecut. El adaugă că în 2025 ar fi trebuit deja să se lucreze la cererile 5 şi 6.

"Riscăm şi în 2025, ca în 2024, să nu încasăm niciun ban din PNRR. Aşa că guvenul PSD PNL UDMR s-a gândit la o soluţie: să mai taie din ele, din jaloane. Aşa, de vreo 3 miliarde de euro. Planul lor este să decupleze jalonul referitor la legea salarizării unitare a bugetarilor de Cererea de plată 4, dat fiind faptul că Comisia Europeană a decis practic că aplicarea ei se va putea face abia când deficitul bugetar va fi sub 5%. Oricum, ministra PSD, Simona Bucura-Oprescu, nu avea, după un an şi jumătate de mandat, nici măcar un draft al legii", argumentează Ghinea.

Senatorul acuză că în cadrul procesului de renegociere a PNRR se intenţionează renunţarea la peste 3 miliarde de euro pentru investiţii care nu vor putea fi finalizate la timp. De asemenea, el a menţionat că tot pachetul de renegociere va include o posibilă modificare a calendarului de depunere a cererilor de plată, ceea ce va duce la o reducere a fondurilor disponibile. Ghinea a subliniat că acest proces se desfăşoară într-o mare secretomanie, fără transparenţă.

"Caută orice soluţie numai să nu se apuce de muncă. Am fi putut încasa peste 12 miliarde de euro anul acesta dacă se apucau de treabă, în condiţiile în care în 2025 mai putem depune încă două cereri de plată, 5 şi 6. Avem nevoie ca de aer de banii ăştia pentru investiţii, pentru a echilibra deficitul şi pentru a menţine euro la cinci lei.

Dar ei n-au timp de asta, se gândesc probabil că le prelungeşte CCR şi PNRR." - încheie Cristian Ghinea mesajul său.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Astea 3 miliarde de euro is furate de ghinea si barna in tandem si acum le fac pierdute.

    Mint ei, mint si eu! De ce ei ar avea voie si eu nu???

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7452
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2678
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9787
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.2466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb