USR:''Decizia CCR pe tema revocării Ancăi Dragu arată de ce avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale''

G.U.
Politică / 26 ianuarie

''Decizia CCR pe tema revocării Ancăi Dragu arată de ce avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale''

Uniunea Salvaţi România consideră că decizia CCR pe tema revocării Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului arată că actuala Curte Constituţională este "extrem de politizată", fiind "atât de implicată în jocul" majorităţii PSD - PNL încât îşi "infirmă" jurisprudenţa anterioară, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat al USR, decizia de miercuri "întăreşte necesitatea reformării" Curţii Constituţionale.

"Decizia de astăzi se bate cap în cap cu alte decizii mai vechi ale Curţii Constituţionale pe acelaşi subiect. Asta arată că avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale din România, mult prea politizată prin modul de numire şi acţiune a judecătorilor. Avem nevoie de o Curte Constituţională care să acţioneze ca un real arbitru, nu ca un apărător permanent al puterii în raport cu opoziţia", declară preşedintele USR, Dacian Cioloş.

USR adaugă că, prin decizia luată miercuri, Curtea Constituţională stabileşte că un preşedinte de Cameră poate fi schimbat din funcţie "exclusiv după pofta majorităţii parlamentare conjuncturale", fără să existe fapte care să îi poată fi imputate şi fără să fie necesar acordul grupului parlamentar care a făcut propunerea de numire.

Uniunea menţionează că în sesizarea depusă la CCR a argumentat că hotărârea de revocare adoptată de Senat încălca art. 64 alin. (2) din Constituţie, care stipulează că "preşedinţii Camerelor sunt aleşi pe durata mandatului Camerelor". În text au fost invocate decizii ale CCR potrivit cărora prevederile art. 64 alin. (2) din Constituţie nu pot fi interpretate în sensul că revocarea preşedintelui unei Camere ţine doar de existenţa unei majorităţi parlamentare, conjuncturale sau nu, ci, dimpotrivă, revocarea reprezintă o sancţiune de ordin juridic ce trebuie afirmată şi dovedită, menţionează USR.

Totodată, USR a argumentat şi că hotărârea Senatului de revocare a Ancăi Dragu încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la principiul supremaţiei legii şi a Constituţiei, respectiv art. 64 alin. (5), prin raportare la art. 2, art. 36 şi art. 37.

"De asemenea, a fost invocată în sesizare Decizia 601/2005 a CCR, în care judecătorii constituţionali au arătat că excluderea configuraţiei politice a Parlamentului, aşa cum a rezultat ea, prin voinţa cetăţenilor, cu ocazia alegerilor pentru organul reprezentativ suprem, şi substituirea ei cu o majoritate conjuncturală, rezultată din dinamica compunerii şi recompunerii forţelor politice în Parlament în funcţie de factori neavuţi în vedere de electorat, încalcă litera şi spiritul Constituţiei şi deschide calea instabilităţii activităţii parlamentare", se arată în comunicat.

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR pe Hotărârea privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului.

La finalul lunii noiembrie, Anca Dragu a fost revocată din funcţie, iar în aceeaşi zi preşedintele PNL, Florin Cîţu, a fost ales la conducerea Senatului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    In 2015, la 9 decembrie Premierul Ciolos, seful vostru de acum, prin OUG 57, art 40, a inlocuit legea 223, a pensiilor militare, emisa de Parlamentul Romaniei, publicata in m. Of si care urma sa intre in vigoare la 1 Ian 2016.

    Conform Constitutiei Romaniei si Legilor acestei tari asa ceva nu se poate. Cu toate acestea institutiile tarii care au atributiuni in acest domeniu, Consiliul Legislativ, Curtea Constitutionala, Justitia au inchis ochii si textul emis de Parlament nu este recunoscut ca lege in vigoare.  

    Prin urmare Guvernu Romaniei, Ciolos al vostru a fost mai presus de lege. Curat constitutional.  

    Atunci si de atunci incoace, pensionarii militari au protestat si au reclamat peste tot aceasta incalcare a Constitutiei care a adus la desfiintarea drepturilor lor stabilite de Parlamentul acestei tari. Nimeni insa,nu a facut nimic.  

    CCR, a intors pe toate fetele aceasta problema, pronuntandu-se mereu pe textul fara putere de lege, text fabricat de Ciolos si ai lui, ignorand legea emisa de Parlament, lege care conform Constitutiei a intrat in vigoare la 1 ian 2016 si care nu putea fi desfiintata, dezafectata, blocata si, in conformitate cu prevederile legale putea fi modificata numai la 1 ian 2916 si nu la 9 dec. 2015.  

    Asa ca da, de data aceasta aveti dreptate.

    Se impune o reforma a instantei constitutionale, dat fiind si exemplul de mai sus, foarte edificator.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro