USR propune şapte măsuri pentru reîmpădurirea României

S.B.
Politică / 16 septembrie

USR propune şapte măsuri pentru reîmpădurirea României

USR propune şapte măsuri pentru reîmpădurirea României, în contextul în care în această perioadă, la Ministerul Mediului au loc discuţii în scopul elaborării unei noi Strategii forestiere naţionale, iar anul viitor ar urma să fie adoptat un nou Cod Silvic, informează Agerpres.

USR a atras atenţia, vineri, asupra faptului că România, cu 29,52% suprafeţe împădurite, este "încă departe de media" UE (43%). În ceea ce priveşte zonele împădurite de la câmpie, "situaţia este mult mai îngrijorătoare", cu o împădurire de doar 5,28 %, precizează formaţiunea, invocând date din Inventarul Forestier Naţional.

"În contextul în care până la finalul lunii septembrie Ministerul Mediului trebuie să adopte o nouă Strategie Forestieră Naţionlă, USR vine cu o serie de şapte propuneri care să debirocratizeze sistemul de management al pădurilor, să creeze un sistem real de control al lemnului şi să combată eficient furtul din păduri", a informat USR, prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES.

Conform USR, România va putea avea peste 56.000 de hectare de noi păduri până în 2026 prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în condiţiile în care sunt prevăzute 730 de milioane de euro pentru investiţii în reîmpăduriri şi plantări de păduri noi, inclusiv păduri urbane sau perdele forestiere.

Printre propunerile acestui partid, se numără renunţarea la noţiunea de fond forestier naţional şi înlocuirea acesteia cu definiţia internaţională a pădurii, bazată pe caracterul obiectiv al existenţei vegetaţiei forestiere.

"Conform definiţiilor utilizate pe plan internaţional, vegetaţia forestieră se compune din trei categorii: pădure (forest) şi din alte terenuri cu vegetaţie forestieră (other wooded land). O categorie aparte o reprezintă arborii din afara pădurii (trees outside forest)", a explicat USR.

O altă propunere vizează introducerea unor noi categorii de folosinţă a terenurilor care nu se supun regimului silvic (folosinţă agro-silvică) care să acopere situaţia prezentă a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional.

Totodată, USR susţine acces liber în pădure în toate categoriile de folosinţă, măsură care ar trebui asociată cu luarea de măsuri pentru "asigurarea funcţiei sociale a pădurii, care în prezent este neglijată".

Reprezentanţii formaţiunii propun şi stimularea proprietarilor de teren să împădurească. Ei apreciază însă că posibile impedimente în acest sens ar putea fi lipsa terenurilor pentru împădurire, mai ales în zona de câmpie, şi "reticenţa" Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Durabile de a înverzi agricultura în scopul extinderii vegetaţiei forestiere pe terenurile agricole.

"Una dintre soluţii este subvenţia de 456 de euro/ha stabilită de curând de Guvern - proprietarii care îşi transformă terenurile în păduri vor primi 456 euro/hectar timp de 20 de ani", se arată în documentul de poziţie USR.

O altă propunere vizează investiţii în mijloace moderne de măsurare a volumului masei lemnoase, care pot fi pe bază de imagini sau portaluri de scanare instalate la punct fix, şi dezvoltarea unui sistem de monitorizare video la care să aibă acces Poliţia/Jandameria şi gestionarul de pădure.

"Legalitatea masei lemnoase trebuie asigurată, aşa cum susţine WWF, la prima punere pe piaţă", a completat USR.

Conform partidului, se impune delimitarea mai clară a funcţiilor pădurii şi a regimului de gospodărire asociat de protecţie a biodiversităţii; de protecţie a solurilor, apelor şi combatere a efectelor schimbărilor climatice; cu funcţii sociale şi de asigurare de servicii culturale; cu funcţie principală de producţie.

Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, a afirmat că este nevoie de un Cod silvic modern, cu cât mai puţine prevederi birocratice.

"Dorinţa noastră este ca atât noua strategie, cât şi noul Cod silvic să conţină cât mai puţine prevederi birocratice care să dea sens funcţionarilor de prin birourile instituţiilor de stat. Vrem un Cod silvic modern, în linie cu cele din Europa", a transmis fostul ministru al Investiţiilor şi proiectelor europene.

El a adăugat, totodată, că este "nevoie urgentă" de perdele forestiere mai ales în agricultură, pentru a combate seceta.

"Aceste perdele ajută enorm culturile, le-am avut, dar le-am pierdut şi nimeni dintre politicienii care se bat acum din vorbe cu seceta nu a mişcat un deget pentru a le reface sau pentru a le planta. Le refacem prin PNRR", a menţionat Ghinea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Urgent ar fi oprirea defrisarilor masive a padurilor,

    domilor,

     

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro