Valentin Nae este noul director al Centralei Nucleare Cernavodă

A.P.
Miscellanea /

Valentin Nae este noul director al Centralei Nucleare Cernavodă

Valentin Nae a fost numit luni director al Centralei Nucleare din Cernavodă, în locul lui Dan Bîgu, a anunţat Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, scrie News.

"Nuclearelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra încetării de drept contractului individual de muncă al lui Dan Bîgu, directorul Sucursalei CNE Cernavodă, ca urmare a întrunirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, în conformitate cu prevederile art. 56 alin (1) lit c) din Legea nr. 53/2003. În urma finalizării procedurii interne de selecţie, funcţia de director a Sucursalei CNE Cernavodă va fi preluată de Valentin Nae începând cu data de 19 octombrie 2020", informează compania.

Valentin Nae este absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea Bucureşti, promoţia 1986. Valentin Nae are o experienţă de 34 de ani în industria nucleară, cu numeroase specializări interne şi internaţionale. Expertiza lui Valentin Nae provine în egală măsură din zona de operare şi management a CNE Cernavodă, fiind de-a lungul timpului şeful Secţiei Control Radiaţii, operator principal de cameră de comandă, dispecer şef de tură Unitatea 1 şi inginer şef al Departamentului Sisteme de Proces.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării, potrivit News.

Nuclearelectrica are aproximativ 2.000 de salariaţi şi o capitalizare de 5,04 miliarde lei.

Compania a realizat în primele şase luni ale anului un profit net de 343,22 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de perioadă similară a anului trecut, şi venituri din exploatare de 1,18 miliarde lei, mai mici cu 2%, faţă de semestrul 1 din 2019.

Producţia de energie electrică s-a ridicat la 5.499 GWh, în prima parte a anului, mai mare cu aproape 12% faţă de primul semestru din 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

26 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0922
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4621
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7471

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Legal Accelerators

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie