Crypto

VALERIU GHEORGHIŢA:"Avem deficit de doze, se decalează cu 10 zile cei programaţi care deservesc zone esenţiale"

J.P.
Miscellanea / 26 ianuarie

"Avem deficit de doze, se decalează cu 10 zile cei programaţi care deservesc zone esenţiale"

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheroghiţă, a declarat, marţi, că România are în prezent un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-Covid, aşa că, începând cu 28 ianuarie, se decalează cu zece zile toate persoanele programate care deservesc activităţi esenţiale, conform Digi24.

"Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că în săptămâna 18 - 24 ianuarie am recepţionat cu 51,3% mai puţine doze decât trebuiau să fie alocate.

Ca atare, soluţia noastră pentru continuarea campaniei, fără să afectăm doza de rapel sau vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a celor peste 65 de ani sau a celor din centre medico-sociale, a celor din centrele de dializă sau a celor nedeplasabili, este ca începând cu 28 ianuarie să se reprogrameze cu zece zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiale, adică 35.000 de persoane", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

"Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate şi trebuie să avem răbdare", a adăugat Gheorghiţă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. in acest moment se fac vaccinari pe spaga .... cine plateste este trecut in rezerva

    se vaccineazaa in aceeasi zi ... in baza unui telefon .... stiti au ramas doze si e pacat sa le aruncam  

    1. Si ? Decat sa le arunce, nu -i mai bine sa faca cuiva ?

    Nici o paguba pentru Big Pharma pentru ca banii au fost platiti inaintea livrarii. Fraierii care au platit au ramas si fara bani si fara vaccinuri..Vaccinurile au plecat in Israel sau UK pentru ca aceste tari au platit mai mult dublu sau triplu. Suedia a suspendat plata vaccinurilor pana cand nu se face livrarea conform graficului initial. Bravo lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

26 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5894
Gram de aur (XAU)Gram de aur228.2335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro