Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

Vânzările de aur s-au triplat faţă de prima jumătate a 2019, în contextul pandemiei

J.P.
Miscellanea /

Vânzările de aur s-au triplat faţă de prima jumătate a 2019, în contextul pandemiei

Aurul sparge record după record, în condiţiile în care incertitudinile privind revenirea economiei mondiale din criza provocată de pandemie alimentează cererea pentru active considerate sigure. Faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, valoarea tranzacţiilor cu aur financiar fizic a crescut cu aproape 3 ori şi jumătate. Femeile care au peste 60 de ani sunt principalii cumpărători ai materialului preţios, potrivit specialistului în pieţe financiare, Mihai Muresian, care spune că majoritatea tranzacţiilor au fost făcute în mijlocul stării de urgenţă, conform Digi24.

În România, în primele şase luni ale anului, una dintre cele mai mari bănci a vândut 422 de kilograme de aur în valoare de 86 de milioane de lei.

"Profilul cumpărătorului de aur este cel care doreşte să investească într-un instrument care are o lichiditate mare şi care îi aduce stabilitate. Aurul este văzut într-un portofoliu investiţional ca principalul instrument care poate să aducă o stabilitate şi care este oarecum, într-o măsură mai mică sau mai mare, decuplat de ceea ce se întâmplă pe pieţele bursiere internaţionale, sau pe pieţele titlurilor de stat.

Aurul a avut o evoluţie ascendentă în ultimii ani. De la jumătatea anului 2018 până în prezent a crescut cu aproape 65% şi din această cauză a atras atenţia multor investitori, care şi-au dorit să-şi recalibreze portofoliul şi să investească şi în acest instrument.

Principala categorie de persoane care cumpără aur financiar fizic sunt cele care au peste 60 şi 69 de ani şi sunt de gen feminin.

Din aurul vândut anul acesta de instituţia din care fac parte valoarea medie a unei vânzări a fost de aproximativ 100.000 de lei în cazul tranzacţiilor făcute de femei şi de aproximativ 50.000 de lei în cazul tranzacţiilor făcute de bărbaţi.

Anul acesta vedem un interes mai mare din partea clienţilor. Situaţia nu este surprinzătoare, luând în considerare că trăim într-o perioadă în care, din punct de vedere macroeconomic, oamenii îşi doresc să investească în instrumente care le pot aduce o siguranţă, dacă putem vorbi de o siguranţă în cazul investiţiei în aur", a declarat, la Digi24, Mihai Muresian, specialist pieţe financiare.

El a afirmat că preţul aurului la finalul anului trecut se tranzacţiona la aproximativ 1.520 de dolari uncia de aur iar acum este 1.970 de dolari.

"Creşterea de la începutul anului este de aproximativ 30%. Nu vorbim de o panică, ci de intrări de capital, de achiziţii", a explicat Mihai Muresian.

Acesta spune că în timpul stării de urgenţă importurile de aur au suferit probleme din cauza zborurilor suspendate.

"Din toată cantitatea de aur care a fost vândută anul acesta, am întâmpinat şi probleme, din cauza faptului că în perioada 21 martie - 21 iunie zborurile aeriene au fost întrerupte către România şi din cauza aceasta importurile au fost diminuate, chiar anulate, noi nemaiputând aduce aur pentru investitori.

Majoritatea aurului tranzacţionat anul acesta a fost comandat sau cumpărat direct din unităţile unde există vânzare directă de aur în luna aprilie, exact în mijlocul perioadei de criză", a spus Muresian.

Potrivit specialistului, investitorii sunt, din punct de vedere macroeconomic, "foarte îngrijoraţi de ceea ce se va întâmpla".

Se vorbeşte foarte mult de o revenire economică globală sau, din contră, de o continuare a crizei. Mai există şi un război comercial între SUA şi China care, de asemenea, îi îngrijorează pe investitori. Din această cauză, cred că sunt îndeplinite majoritatea premizelor ca acest trend ascendent să coninue şi să nu vobim de o stagnare sau o reducere a preţului la aur", a adăugat acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

24 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1883
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5207
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3309
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2556

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie