Vânzările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% în acest an

G.U.
Internaţional / 4 iunie 2020

Vânzările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% în acest an

Vânzările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% în acest an, la 1,2 miliarde de unităţi, potrivit estimărilor firmei de cercetare a pieţei IDC, care a motivat acest declin prin cheltuielile mai mici ale consumatorilor din cauza impactului economic al crizei coronavirusului, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Pandemia de COVID-19 nu a perturbat doar lanţurile de aprovizionare, producători majori de smartphone-uri cum ar fi Apple şi Samsung Electronics avertizând că vor exista impacturi financiare, dar a redus şi cheltuielile de consum la nivel mondial.

"Restricţiile adoptate la nivel naţional şi creşterea şomajului au redus încrederea consumatorilor şi au reorientat cheltuielile către bunurile esenţiale, ceea ce a avut un impact direct asupra achiziţiilor de smartphone-uri, pe termen scurt", a declarat Sangeetika Srivastava, analist senior la IDC.

Apple, care a fost obligată să închidă magazinele în Statele Unite şi Europa din cauza epidemiei, a oferit discounturi pentru iPhone 11 în China şi a introdus pe piaţă un nou model SE cu preţ scăzut, pentru a atenua impactul scăderii cererii de smartphone-uri în lume.

Firma de cercetare a pieţei TrendForce a anunţat în aprilie că anticipează un declin record de 16,5% al producţiei de smartphone-uri în trimestrul care se va încheia în iunie, comparativ cu aceeaşi periodă a anului trecut.

În primul trimestru, încheiat în martie, producţia de smartphone-uri a scăzut cu 10%.

Cu toate acestea, livrările fabricilor din China către comercianţi au crescut cu 17% în aprilie, raportat la aceeaşi lună a anului 2019, sugerând semne ale unei creşteri a cererii interne pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume.

În China, unde economia a început să fie redeschisă, iar fabricile şi-au reluat operaţiunile, ODC anticipeză un declin al vânzărilor într-un ritm de o singură cifră, în acest an.

Firma de cercetare mai anticipează că introducerea reţelelor 5G va contribui la redresarea livrărilor de smartphone-uri în 2021, precizând că nu se aşteaptă la o revenire la creştere înainte de primul trimestru din 2021.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4517
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9171
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1098

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb