Vasile Dîncu a avut o întrevedere cu omologul italian

S.B.
Politică / 20 iunie

Vasile Dîncu a avut o întrevedere cu omologul italian

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat, luni, la un dejun de lucru oferit de omologul italian, Lorenzo Guerini, în marja vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Bolzano pentru ceremonia de inaugurare a monumentului dedicat soldaţilor români căzuţi pe teritoriul Italiei în timpul Primului Război Mondial, informează news.ro.

"Agenda discuţiilor a inclus aspecte legate de cooperarea în cadrul NATO, cu accent pe priorităţile aliate în pregătirea Summit-ului de la Madrid, din 29 şi 30 iunie, precum şi subiecte referitoare la cooperarea în cadrul UE, în context bilateral şi regional", a transmis, luni seară, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că ministrul român al apărării a subliniat relaţiile foarte bune existente între armatele celor două ţări adresând, în acest context, mulţumiri omologului italian pentru prezenţa Italiei la misiunile de poliţie aeriană întărită de pe teritoriul României şi în Marea Neagră, respectiv prezenţa portavionului Cavour în Marea Mediterană, "o contribuţie importantă a Italiei în cadrul măsurilor de asigurare şi consolidare a posturii colective".

"Cei doi oficiali au convenit asupra necesităţii intensificării coordonării şi consultărilor bilaterale, având în vedere actualele provocări la adresa mediului de securitate", a mai transmis MApN.

Tot în marja vizitei, ministrul Vasile Dîncu s-a întâlnit, la biserica ortodoxă română din Bolzano cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din acest oraş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro