VASILE DÎNCU:"Spitalul regional de la Cluj este o iluzie"

J.P.
Miscellanea / 23 noiembrie 2020

"Spitalul regional de la Cluj este o iluzie"

Vasile Dâncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi candidatul care deschide lista partidului pentru Senat în judeţul Cluj, a spus ieri seară la o emisiune a postului B1TV că spitalele regionale sunt o iluzie şi că realizarea lor nu este dorită de sistemul medical, conform G4media.

Totodată, acesta a spus că în perioada în care a coordonat Ministerul Sănătăţii, în 2016 (când era vicepremier în guvernul Cioloş - n.red.), proiectul s-ar fi blocat după "o vizită a unei delegaţii europene care să ne spună că este imposibil de făcut de noi, pentru că noi nu ştim să facem studii de fezabilitate".

"Spitalul regional de la Cluj este o iluzie. Acest spital nu se va realiza foarte repede, chiar dacă, din când în când, în campanie, apare câte un desen, apare câte o machetă... Se discută foarte mult despre asta. Ştiu pentru că am coordonat pentru un an, în 2016, şi Ministerul Sănătăţii. Ţin minte ce s-a întâmplat atunci. Am fost blocaţi în proiectele noastre de a face cele trei spitale regionale datorită unor interese foarte interesante.

Am început să facem studiile, pentru că nu se nu se mapase nevoia de sănătate pe fiecare regiune, pentru că e nevoie în primul rând, ca să iei banii ăia europeni, era vorba numai despre 150 de milioane de euro, nu erau foarte mulţi bani dar totuşi erau ceva bani, trebuia mapate nevoile şi după aceea făcut studiul de fezabilitate. Noi am început să facem în regie proprie.

Împreună cu Ministerul Sănătăţii am început să facem proiectul, am mapat nord vestul... după ce am reuşit să depăşim bătălia pentru terenuri, pentru că ani de zile s-au bătut politicieni... unde să fie spitalul regional, şi atunci a fost mai simplu: am obţinut unitatea militară din Floreşti (localitate limitrofă municipiului Cluj-Napoca - n.red.).

După aceea am observat că nu există de fapt o voinţă politică serioasă pentru ca să se facă acest spital. Au fost foarte multe interese.

Ţin minte că au venit cei de la Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiţii, să preia de la MDRAP, pentru că preluasem ideea la MDRAP... a venit o delegaţie europeană să ne spună că este imposibil de făcut de noi, pentru că noi nu ştim să facem studii de fezabilitate, trebuie să o facă Europa şi... să treacă înapoi la Ministerul Sănătăţii.

Cu această ocazie tocmai a fost dat afară Patriciu Achimaş, care era un tânăr ministru din Cluj şi au rămas la acel stadiu.

Ca să fiu sincer, mai sunt şi alte rezistenţe la asta. Nici medicii nu erau încântaţi să se mute undeva în afara oraşului, aproape de autostradă, pentru că primele propuneri şi cele mai puternice erau să modernizăm actualele spitale, care există în oraş.

Sunt cauze structurale penru care sistemul nostru de sănătate nu vrea spitale regionale, şi nu este o problemă de bani. Nu cred că vom reuşi să le facem" a spus Dâncu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Lăsați-o moartă domnule Dâncu ! Nu mai *mapați* toate problemele.Se pare că doar la asta vă pricepeți. Ocazii să realizați ceva au fost destule, dar de la vorbe, la care dvs. vă pricepeți foarte bine, până la fapte e cale lungă și mai ales grea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro