Venezuela şi Columbia îşi vor relua relaţiile diplomatice după instalarea preşedintelui Petro

G.D.
Internaţional / 29 iulie

Venezuela şi Columbia îşi vor relua relaţiile diplomatice după instalarea preşedintelui Petro

Venezuela şi Columbia îşi vor restabili relaţiile diplomatice la nivel de ambasador cu începere de la 7 august, data la care noul preşedinte de stânga al Columbiei, Gustavo Petro, va prelua mandatul, au anunţat ieri reprezentanţi ai celor două ţări, notează AFP, potrivit Agerpres.

Ministrul de externe venezuelean, Carlos Faria, l-a primit pe omologul său columbian desemnat, Alvaro Leyva, la San Cristobal, capitala statului Tachira, la frontiera dintre cele două ţări.

Cei doi reprezentanţi, potrivit unei declaraţii citite de Alvaro Leyva, "şi-au exprimat disponibilitatea de a merge mai departe cu un program pentru normalizarea treptată a relaţiilor dintre cele două naţiuni care va începe la 7 august cu numirea de ambasadori şi alţi funcţionari diplomatici şi consulari".

Într-o declaraţie pentru presă, Carlos Faria a reafirmat că, odată ce Gustavo Petro va intra în funcţie, el va proceda "imediat" la "instalarea ambasadorilor" şi a "tuturor echipelor care ar trebui să lucreze în diferitele consulate".

"Suntem de acord că trebuie să lucrăm pentru pace şi pentru securitatea frontierelor noastre, vorbim despre deschiderea progresivă a frontierei, un aspect care va fi în beneficiul direct al popoarelor noastre", a adăugat el.

Gustavo Petro, primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei ales pe 19 iunie, a anunţat în timpul campaniei că va restabili relaţiile diplomatice cu Venezuela, întrerupte în 2019.

Preşedintele conservator în exerciţiu, Ivan Duque, ca şi aproximativ 60 de ţări, printre care Statele Unite, nu a recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro şi a susţinut proclamarea liderului opoziţiei Juan Guaido ca preşedinte interimar.

Frontiera dintre cele două ţări a rămas complet închisă până la o relaxare în octombrie 2021, în timp ce Nicolas Maduro a descris în mod repetat presupuse planuri puse la cale de Ivan Duque pentru a-l răsturna de la putere.

Gustavo Petro şi Nicolas Maduro au vorbit deja la telefon, dar prezenţa gherilelor, paramilitarilor şi a traficanţilor de droguri în poroasa zonă de frontieră comună de peste 2.000 de kilometri, pe care milioane de venezueleni au traversat-o pentru a fugi de criză, este un subiect sensibil.

Ieri, poliţia columbiană a anunţat că "deţine dovezi" că un grup armat, sub comanda unei fost luptător de gherilă ascuns în Venezuela, a oferit o recompensă de peste 1,5 milioane de dolari pentru asasinarea lui Ivan Duque ori a ministrului său al apărării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro