Venus Williams a primit un wild card pentru Australian Open

S.B.
Sport / 2 ianuarie, 12:54

Venus Williams a primit un wild card pentru Australian Open

Venus Williams a fost invitată să participe la următorul Open al Australiei, care va avea loc între 19 ianuarie şi 1 februarie, informează news.ro.

Organizatorii primului turneu de Grand Slam au anunţat joi această veste cu următorul mesaj: „S-a întors”.

Americanca în vârstă de 45 de ani, câştigătoare a 7 turnee de Grand Slam la simplu, va disputa al 22-lea Open al Australiei, primul din 2021.

Ea a fost finalistă a turneului în 2003 şi 2017.

Jucătoarea clasată pe locul 581 în lume avea deja în plan să se deplaseze în Australia: ea a primit, de asemenea, un wild card pentru a participa la turneul WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), care începe luni.

Absentă de pe circuit timp de aproape un an şi jumătate, sora mai mare a familiei Williams şi-a făcut revenirea pe terenuri în iulie, la turneul de la Washington.

Ultimele invitaţii pentru Openul Australiei vor fi anunţate în zilele următoare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb