Venus Williams a primit un wild card pentru turneul WTA 1000 de la Cincinnati

S.B.
Sport / 24 iulie, 13:52

Venus Williams a primit un wild card pentru turneul WTA 1000 de la Cincinnati

Americanca Venus Williams, care a câştigat primele două meciuri la Washington, la simplu şi la dublu, a primit un wild card pentru a participa la turneul WTA 1000 de la Cincinnati, potrivit news.ro.

Americanca în vârstă de 45 de ani, care a câştigat marţi primul meciu la simplu la turneul WTA 500 de la Washington, după o absenţă de 16 luni la simplu, după ce s-a impus cu o zi înainte la dublu, a primit o invitaţie pentru a participa la acest turneu (7-18 august).

Compatrioata sa Caty McNally a primit de asemenea o invitaţie, după cum au anunţat oirganizatorii turneului.

Fără obiective sau idei fixe, Venus Williams a declarat că nu se gândeşte la nimic după victoria în faţa lui Peyton Stearns (locul 35 în lume) din primul tur al turneului de la Washington.

"Nu sunt aici pentru a dovedi ceva nimănui. Dacă am revenit, este doar pentru mine. Nu contează de câte ori cazi, de câte ori eşti bolnav, accidentat sau orice altceva. Dacă tu continui să crezi şi să faci efortul, există o oportunitate. Există un loc pentru tine", a spus ea.

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0884
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3642
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4799
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8646
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.6640

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb