Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă

E.D.
Miscellanea / 27 decembrie 2014

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a fost convocat duminică, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), de viceprim-ministrul pentru securitate naţională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Potrivit unui comunicat al MAI, şedinţa comitetului se va desfăşura în sistem de videoconferinţă cu prefecţii şi reprezentanţii structurilor teritoriale de ordine şi siguranţă publică.

Majoritatea judeţelor ţării, cu excepţia zonei de nord-vest, vor fi sub Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei, începând de duminică seara, de la ora ora 20.00, până pe 29 decembrie, ora 23.00, conform unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, începând de duminică seara ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

Mureş, Cluj, Sălaj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud sunt singurele judeţe în care vremea nu va avea aspecte extreme în perioada menţionată.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb