Vicepreşedintele Băncii Mondiale reafirmă angajamentul pentru redresare post-pandemică în România

G.U.
Bănci-Asigurări / 14 iulie 2021

Vicepreşedintele Băncii Mondiale reafirmă angajamentul pentru redresare post-pandemică în România

În prima sa vizită oficială în România, Anna Bjerde, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, a apreciat nivelul înalt recent de creştere economică al ţării, precum şi răspunsul eficient al ţării la criza economică şi la cea din domeniul sănătăţii generate de pandemia de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Se aşteaptă că aceste eforturi să faciliteze o creştere economică în 2021 la niveluri similare cu cele de dinainte de pandemie.

În timpul vizitei sale, doamna Bjerde a reafirmat angajamentul Băncii Mondiale de a sprijini România pentru o redresare post-pandemică prietenoasă cu mediul, rezilientă şi incluzivă. Doamna Bjerde a subliniat necesitatea implementării unor reforme structurale ambiţioase şi a consolidării fiscale, asigurând sprijinul celor mai vulnerabili membri ai societăţii, precum şi consolidarea instituţiilor ţării. Doamna Bjerde a subliniat, de asemenea, sprijinul continuu al Băncii Mondiale pentru punerea în aplicare a Strategiei naţionale pentru integrarea romilor, notează sursa citată.

"Înainte de pandemie, România a cunoscut una dintre cele mai rapide rate de creştere economică din Uniunea Europeană (UE) şi o reducere semnificativă a sărăciei," a spus doamna Bjerde. "Dar ţara are nevoie de instituţii mai puternice şi de disciplină fiscală pentru a menţine o creştere economică de care să beneficieze toţi cetăţenii. Este important că România să îşi îmbunătăţească urgent rezilienţa în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice, pentru o redresare echitabilă şi sustenabilă."

Vizita a avut loc în perioada 12-14 iulie şi a inclus întâlniri la nivel înalt şi discuţii aprofundate cu autorităţi publice, societatea civilă, sectorul privat şi parteneri de dezvoltare. Doamna Bjerde s-a întâlnit şi cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru a discuta despre eforturile continue de redresare ale României, inclusiv despre reformele în sectorul educaţiei în urma provocărilor generate de pandemie. Cu premierul Florin Cîţu şi alţi membri ai cabinetului acestuia, doamna Bjerde a discutat despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi reforme prioritare pentru a încuraja o redresare durabilă din punct de vedere fiscal, ce protejează mediul înconjurător şi care este favorabilă incluziunii sociale în ţară.

"Fondurile ce urmează să fie accesate prin PNRR, precum şi prin intermediul Fondurilor Structurale şi de Investiţii Europene din perioada de programare 2021-2027, oferă o oportunitate fără precedent pentru România, în dezvoltare şi reforme din sectoare cheie", a declarat Florin Cîţu, prim-ministrul României. "Vom continua să lucrăm cu Banca Mondială şi să finalizăm implementarea cu succes a reformelor," a mai anunţat premierul Florin Cîţu.

Doamna Gallina A. Vincelette, Director regional pentru ţările din UE şi doamna Anna Akhalkatsi, noul Manager de ţară pentru România şi Ungaria au insoţit-o pe doamna Bjerde în vizita să în România şi în cadrul discuţiilor cu toţi omologii acesteia. Doamna Bjerde a fost însoţită şi de domnul Koen Davidse, Director executiv al board-ului Băncii Mondiale.

Conform comunicatului, vizita a marcat semnarea unui nou Memorandum de Înţelegere (MoU) între Banca Mondială şi Guvernul României pentru furnizarea asistenţei tehnice până în anul 2029. În cadrul acestui Memorandum, Banca Mondială vă sprijini guvernul în eforturile sale ce urmăresc convergenţa României la standardele UE, încurajarea prosperităţii în cadrul întregii societăţi, reducerea sărăciei, promovarea incluziunii sociale şi consolidarea capacităţii generale a administraţiei publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb