Viktor Orban se pregăteşte pentru alegerile din 2022 din Ungraia

G.B
Internaţional / 10 iunie 2021

Viktor Orban se pregăteşte pentru alegerile din 2022 din Ungraia

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat astăzi o creştere a salariului minim şi a reiterat planurile de reduceri fiscale pentru familii în 2022, lansându-şi astfel campania pentru alegerile ce vor avea loc anul viitor şi care se profilează ca o competiţie strânsă, pentru prima dată în ultimii zece ani, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Premierul naţionalist de dreapta a marcat trei victorii succesive masive începând din 2010, dar acum pentru prima dată partidele de opoziţie s-au unit împotriva formaţiunii sale Fidesz, ajungându-l din urmă în sondajele de opinie, aminteşte Reuters.

Viktor Orban a anunţat ieri că de la începutul anului viitor familiile cu copii vor beneficia de importante reduceri fiscale, în valoare totală de peste 550 miliarde de forinţi (1,9 miliarde de dolari), în cazul în care creşterea economică ajunge la cel puţin 5,5% în acest an.

Orban a afirmat deja anterior că tinerii sub 25 de ani nu vor mai plăti impozit pe venitul personal începând din 2022.

Astăzi, premierul a declarat că guvernul va lansa o consultare naţională cu privire la relansarea economiei după pandemia de coronavirus, un chestionar trimis cetăţenilor, plătit de la bugetul de stat, folosit de mulţi ani de Orban ca instrument de campanie.

"Aş vrea să confirm că ne vom asuma sarcina creşterii salariului minim la 200.000 de forinţi (700 de dolari) pe lună, într-unul sau mai mulţi paşi", a spus Viktor Orban într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că întreprinderile mici vor trebui compensate cu reduceri de impozite pentru a putea finanţa această majorare a salariilor. Salariul minim în Ungaria este în prezent la 167.400 forinţi (590 de dolari).

Un sondaj efectuat luna trecută de grupul de reflecţie Republikon a arătat o cursă strânsă între Fidesz şi lista comună a şase partide de opoziţie, cu 32% din preferinţele de vot pentru partidul premierului, puţin sub cele 33% pentru platforma opoziţiei.

Viktor Orban şi-a făcut campanie cu susţinerea vaccinării în masă a ungurilor împotriva COVID-19, limitată deocamdată la circa 55% din populaţie, iar acum pariază pe o revenire economică rapidă pentru a contribui la realegerea sa la scrutinul din 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb