Vizite gratuite la Muzeul Naţional Cotroceni, cu ocazia aniversării a 31 de ani

N.R.
Miscellanea / 1 iulie

Vizite gratuite la Muzeul Naţional Cotroceni, cu ocazia aniversării a 31 de ani

Muzeul Naţional Cotroceni, spaţiu de referinţă în peisajul cultural şi turistic românesc, aniversează la 10 iulie 31 de ani de existenţă şi oferă vizite cu intrare liberă în intervalul 9.00 - 17.00, informează News.ro.

Turul cuprinde: Spaţiile Medievale care, în prezent, găzduiesc expoziţia temporară a artistei Ileana Dana Marinescu - "Sosia Mea", etajul I al muzeului, unde se regăsesc saloanele oficiale regale şi Pivniţa în care se află expoziţia permanentă "A fost odată la Cotroceni".

Înfiinţat în anul 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, ca instituţie de reprezentare şi importanţă naţională, Muzeul Naţional Cotroceni s-a definit şi dezvoltat prin cele două coordonate esenţiale ale sale: spaţiu memorial - fostul Palat regal Cotroceni şi promotor al artei decorative româneşti.

Pe tot parcursul traseului de vizitare, publicul va putea solicita şi va primi informaţii de la specialiştii muzeului, care se vor afla în fiecare dintre spaţiile deschise.

Precizăm că persoanele care aveau deja programare pentru data de 10 iulie vor avea prioritate la acces.

Intrarea în Muzeul Naţional Cotroceni se face doar în baza unui act de identitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro